Confidenţialitate


Modificarea Codului de procedură penală, programată să intre la vot final în plenul Senatului


Modificarea Codului de procedură penală, programată să intre la vot final în plenul Senatului

Modificarea Codului de procedură penală prin care se introduce obligativitatea pentru judecători de a motiva o decizie în aceeași zi în care o pronunță este programată să intre marți la vot final în plenul Senatului.

Inițiativa aparține PNL și USR PLUS și vine după o decizie în acest sens a Curții Constituționale.

Cea mai importantă modificare a Codului de procedură vizează obligativitatea judecătorilor de a pronunța sentința într-un proces penal în maximum 120 de zile de la încheierea dezbaterilor, dar și publicarea motivării în aceeași zi cu pronunțarea.

Propunerea inițială era de maximum 90 de zile, dar a fost majorată la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, după ce judecătorii au avertizat că termenul este prea strâns și instanțele vor fi supraaglomerate.

În prezent, codul de procedură penală prevede că decizia se pronunță în maximum 15 zile de la încheierea dezbaterilor, iar motivarea se publică în 30 de zile de la pronunțare. Au existat cazuri însă când motivarea unei decizii a întârziat chiar și mai mult de un an și jumătate.

Proiectul de modificare a codului de procedură vine după decizia Curții Constituționale de la începutul lunii trecute, potrivit căreia este necesar ca hotărârea judecătorească să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…