Confidenţialitate


Moderna şi Merck vor să dezvolte împreună un vaccin cu ARN mesager împotriva cancerului de piele


Moderna şi Merck vor să dezvolte împreună un vaccin cu ARN mesager împotriva cancerului de piele

Companiile farmaceutice americane Moderna şi Merck au anunţat miercuri că au încheiat un acord pentru a dezvolta şi a comercializa împreună un vaccin cu ARN mesager, aflat în prezent în etapa de testare şi administrat alături de un medicament oncologic, pentru pacienţii cu riscuri sporite de cancer de piele, relatează Agerpres, citând AFP.

Moderna şi grupul Merck, ale cărui produse sunt comercializate sub numele de MSD în afara Americii de Nord, colaborează din 2016.

Potrivit termenilor acordului, Merck va plăti acum 250 de milioane de dolari către Moderna pentru a-şi exercita o opţiune convenită la începutul parteneriatului lor şi pentru a merge mai departe cu următorii paşi care trebuie făcuţi înainte de plasarea pe piaţă a viitorului produs.

Cele două companii vor împărţi între ele costurile şi profiturile potenţiale.

După mai mulţi ani de cercetări realizate fără să comercializeze vreun produs, compania Moderna s-a remarcat printr-un debut răsunător pe piaţa farmaceutică atunci când a devenit în 2020 una dintre primele companii din lume, alături de Pfizer-BioNTech, care au propus un vaccin împotriva Covid bazat pe tehnologia ARN mesager.

Firma americană consideră că acea tehnologie, ce permite transmiterea unei comenzi către celulele umane pentru ca acestea să fabrice proteinele prezente în virus cu scopul de a obişnui sistemul imunitar să îl recunoască şi să îl neutralizeze, poate fi utilizată şi pentru tratamente împotriva gripei, HIV, bolilor autoimune, afecţiunilor cardiovasculare şi cancerelor.

La rândul său, grupul Merck obţine profituri mari cu ajutorul medicamentului său oncologic Keytruda, care reprezintă aproximativ o treime din cifra sa de afaceri.

Rezultatele unui studiu clinic de fază 2, care testează în prezent un vaccin Moderna cu ARN mesager administrat în paralel cu Keytruda la pacienţi cu risc sporit de melanom, sunt aşteptate până la sfârşitul acestui an.

Există deja câteva vaccinuri pentru prevenirea (cum ar fi cel împotriva papilomavirusului) sau pentru tratarea unor cancere. Mai multe studii clinice sunt în curs de desfăşurare pentru a testa tratamente împotriva unei game mai largi de tipuri de cancer.

FOTO: Unsplash


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează