Mobilul dăunează grav sănătăţii. Sau nu

Studii mai mult sau mai puţin aprofundate, organisme oficiale care se contrazic, radiaţii care sînt dăunătoare în Anglia şi inofensive în Germania şi Austria. Este telefonul mobil dăunător sau nu sănătăţii?

Cu niste ani în urmă, lucram pentru o companie care îşi avea sediul la ultimele două etaje ale unei clădiri înalte din zona Floreasca. Fiindcă ne mutaserăm recent acolo dintr-un loc mult mai populat cu mijloace de transport în comun, mulţi dintre colegii mei erau oarecum nemulţumiţi din cauza timpului suplimentar petrecut pe drum.

Mie amplasamentul îmi convenea de minune, grădiniţa fiicei mele era peste drum, iar pînă acasă făceam doar cîteva minute cu maşina. De aceea, atunci cînd unii dintre colegii care lucrau la ultimul etaj au început să se plîngă de diverse disconforturi – dureri de cap, ameţeli, greţuri – am zis că acesta e felul lor de a protesta faţă de recenta relocare a birourilor.

Cu alte cuvinte, îi bănuiam că se prefac, cu scopul de a forţa conducerea companiei să mute sediul în altă parte. Oamenii dădeau vina pe antenele amplasate pe acoperiş şi, într-adevăr, spuneau clar că trebuie să ne mutăm, că nu pot lucra în acele condiţii, că se vor îmbolnăvi. Situaţia s-a prelungit pe durata mai multor zile, pînă cînd în cele din urmă s-a stins de la sine: era imposibil să ne mutăm din nou într-un interval atît de scurt.

Cei care se plînseseră de radiaţiile de la antene fie se obişnuiseră între timp cu ele, fie într-adevăr mimaseră disconfortul doar doar ne-om muta. Şi totuşi, ceva nu e în regulă… Am aflat apoi că totuşi ceva e în neregulă cu radiaţiile de la antenele de telefonie. Diverse organisme internaţionale studiau problema de multă vreme, iar concluziile erau la fel de… diverse.

Însăşi folosirea telefonului mobil nu era încurajată de rezultatele anumitor cercetări, excesul putînd cauza, se pare, cancer. Controversa în privinţa nocivităţii utilizării telefonului mobil se manifestă de ani buni şi a ajuns astăzi un subiect comun, comparativ ca notorietate cu fumatul şi consecinţele lui. Studiile care se fac sînt nenumărate; rezultatele sunt uneori neconcludente; dacă cercetarea sfîrşeşte cu o concluzie partizană, fie pro, fie contra, un alt studiu o va contrazice cît de curînd. Şi astfel dezbaterea poate continua la nesfîrşit, pînă cînd subiectul se erodează şi îşi pierde din interes tocmai fiindcă problema nu poate fi tranşată definitiv.

Deja, sînt convins, mulţi dintre utilizatorii de telefoane mobile nu mai ştiu ce să creadă, iar cei care au o părere formată, pro sau contra, sînt prea puţini. Chiar şi aceia care, să zicem, sînt convinşi de posibila nocivitate a utilizării mobilului fac prea puţin pentru a se proteja. În orice caz, în România cel puţin, nimeni nu renunţă la mobil, dimpotrivă, numărul utilizatorilor creşte de la an la an. Dependenţa de mobil Sînt unul dintre cei care nu ştiu ce să creadă.

De obicei, cînd am îndoieli asupra unui lucru, renunţ la el pur şi simplu, mai ales dacă acel lucru sau utilizarea lui îmi poate afecta sănătatea. Nu vreau să risc. Ei bine, cu telefonul mobil e altceva. Sînt dependent de el. Nu vorbesc foarte mult, dar nici nu-mi mai concep existenţa fără mobil. Să renunţ la mobil mi se pare totuna cu a fi mort şi-ngropat la Bellu (deşi anumite studii spun că asta mă paşte tocmai dacă nu renunţ la el).

Să nu ai posibilitatea să anunţi că, din cauza traficului, întîrzii la o întîlnire? Să nu poţi intra în bloc dacă ţi-ai uitat cheile şi interfonul nu funcţionează? Să nu-ţi poţi suna nevasta, cînd eşti la cumpărături în supermarket, ca să afli dacă iei sau nu prosoape de hîrtie? Şi tot în supermarket, să nu ştii unde ţi-e restul familiei fiindcă fiecare membru a apucat în altă direcţie? Recunoaşteţi, nu mai putem fără mobil; ca să nu ajungem în situaţii precum cele mai de sus niţel creier prăjit aproape că nu mai contează…

Eu, unul, m-am lăsat greu. Voiam să fiu altfel decît ceilalţi, să-mi păstrez libertatea şi intimitatea. Mi-am luat mobil tîrziu, mult după ce noul serviciu devenise deja popular, şi numai după ce realitatea m-a lovit direct în plex convingîndu-mă pe loc că am nevoie de aşa ceva (la un moment dat era să ratez un interviu important pentru că pierdusem o adresă. Plecasem de acasă, nu avem mobil şi nici cartelă pentru telefoanele publice şi, în plus, astfel de cartele nu se găseau ca azi, peste tot). În orice caz, controversele din jurul telefoniei mobile (a utilizării aparatelor şi a amplasării antenelor) mi-au trezit într-atît curiozitatea încît să încerc să-mi fac o părere.

Nu mă aştept ca documentîndu-mă asupra problemei să aflu un răspuns exact, dar am vrut să mă pun la current cu cercetările din domeniu, cu cazurile notorii, cu ce trebuie făcut pentru a reduce la minimum riscurile utilizării telefonului mobil. Cine ne apără?

La sfîrşitul lui septembrie anul trecut mi-a atras atenţia un comunicat de presă al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC). Comunicatul spune că în 4 aprilie 2006 APC a demarat ‘prima campanie naţională de conştientizare a pericolelor generate de utilizarea excesivă a telefoniei mobile şi de amplasarea haotică a antenelor GSM’. După 17 luni de cercetări, situaţia se prezenta astfel: din cele 80 de primării cărora li s-a solicitat să realizeze o hotărîre de consiliu prin care să se reglementeze amplasarea raţională a antenelor GSM, avîndu-se în vedere practicile europene referitoare la reglementarea distanţei faţă de locuinţe (200 de metri), spitale, unităţi de geriatrie şi de învăţămînt (500 m), doar două primării – Aiud şi Orăştie – au realizat acest lucru.

Antenele GSM sînt amplasate cel mai adesea pe terasele blocurilor şi spitalelor şi nu sînt marcate cu plăcuţe de identificare, mai spune respectivul comunicat, iar parametrii cîmpurilor electromagnetice neionizate nu sînt măsurate de instituţiile statului.

Cum e şi normal, situaţia cea mai proastă e în Capitală: ‘Zilnic, 600.000 de bucureşteni sînt expuşi radiaţiilor electromagnetice generate de antenele GSM, durata medie a expunerii fiind între 15 şi 60 de minute.’ În perioada cît s-a desfăşurat cercetarea, ‘APC a primit 272 de sesizări ce reclamau afecţiuni dobîndite ulterior amplasării antenelor: cefalee, tulburări vizuale, oboseală cronică, somn agitat, tulburări de comportament, slăbiciune musculară, afecţiuni ale glandei tiroide, diferite forme de cancer’.

În replică, cei patru mari operatori de telefonie mobilă – Orange, Vodafone, Cosmote şi Zapp – au spus că ‘în ceea ce priveşte amplasarea antenelor GSM, nu există norme europene care să limiteze distanţa minimă a acestora faţă de locuinţe, spitale sau unităţi de învăţămînt, acestea specificînd numai valorile maxime admise ale cîmpurilor electromagnetice’.

Microundele lovesc din nou De ce ne temem, de fapt? De microunde. Aceleaşi ca în cazul cuptoarelor, al telecomenzilor şi al sateliţilor. ‘Cîmpurile electromagnetice de radiofrecvenţă, numite şi microunde, sînt partea spectrului electromagnetic cuprins între 3 kHz şi 300 GHz şi sînt neionizante’, spune o broşură a Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor (MCTI).

‘Acest tip de unde nu este nociv pentru materia biologică şi nu trebuie confundat cu radiaţiile electromagnetice ionizante precum cele generate de razele X sau de materialele radioactive, care sînt deosebit de periculoase pentru organismele vii.’ Microundele au mai fost subiectul unor ample dezbateri atunci cînd s-a trecut la folosirea pe scară largă a cuptoarelor omonime.

Atunci, producătorii de cuptoare convenţionale au fost suspectaţi că ar fi finanţat studii care să demonstreze că microundele sînt dăunătoare sănătăţii, după cum şi producătorii de cuptoare cu microunde au fost bănuiţi că ar fi fost în spatele studiilor care susţineau contrariul.

Desigur, e vorba de bani şi de interese. În iureşul dezbaterii, adevărul, oricare o fi, se pierde. Dacă a fost spus la un moment dat, a fost apoi negat şi reafirmat de nenumărate ori. În final, avem şi cuptoare cu microunde, şi telefoane mobile. Şi depindem de ele ca de oricare dintre comodităţile traiului civilizat.

Mai multe antene, mai puţine radiaţii?

Antena unui telefon mobil este de obicei integrată în corpul aparatului. Fiindcă ea este foarte apropiată de capul utilizatorului, celularele îl expun la o cantitate mai mare de radiaţii decît în cazul altor telefoane fără fir. Cu cît antena unui celular se află mai departe de staţia de bază, cu atît mai mare va trebui să fie puterea radiaţiilor pentru a menţine conexiunea. Orice obstacol apărut în calea conexiunii dintre antenă şi staţia de bază – copaci, clădiri, forme de relief – face necesară sporirea puterii de emisie.

De aceea, nivelul de radiaţii poate varia, uneori şi pe parcursul aceleiaşi convorbiri. MCTI susţine că ‘telefonul mobil în funcţiune transmite energie de tip radiofrecvenţă numai în timpul convorbirilor sau transmiterii mesajelor. În restul timpului, telefonul transmite semnale de radiofrecvenţă intermitente, pentru a menţine legătura cu cea mai apropiată staţie de bază (antena de comunicaţie)’. Studiile au arătat că prezenţa mai multor antene în aceeaşi zonă înseamnă mai puţine unde electromagnetice. Creşterea densităţii antenelor reduce puterea de emisie, deoarece staţia de bază va lucra la putere minimă pentru a nu interfera cu staţiile vecine din cadrul reţelei celulare.

De asemenea, telefonul mobil va lucra la putere minimă pentru a micşora consumul acumulatorului. ‘O zonă fără staţii de bază nu înseamnă o zonă fără unde electromagnetice.

Din contră, aceasta poate fi o zonă acoperită cu cîmpuri electromagnetice mai puternice, transmise de antenele aflate la distanţe mai mari’, susţine broşura MCTI.

Mobilul şi cancerul cerebral

Cea mai serioasă acuză adusă celularelor este aceea că utilizarea excesivă ar cauza apariţia cancerului cerebral. Însă, dat fiind că amploarea pe care a luat-o telefonia mobilă este de dată recentă, nu s-au efectuat studii de lungă durată care să demonstreze eventualele riscuri pe termen lung în cazul folosirii celularelor. Există totuşi cîteva studii de referinţă care au încercat să pună în evidenţă posibila legătură între folosirea în exces a telefoanelor mobile şi cancerul cerebral.

Trei astfel de cercetări, făcute pe pacienţi din Suedia (între 1994 şi 1996), New York (1994-1998), Boston, Pittsburgh şi Phoenix (1994-1998), au avut rezultate similare, cel mai surprinzător fiind acela că, pentru motive neelucidate, folosirea celularului părea să reducă riscul de cancer cerebral. Studiind individual fiecare caz de cancer cerebral, nici unul nu a putut fi asociat în mod explicit cu utilizarea telefonului mobil. Mai mult, nici analiza individuală a localizării fiecărei tumori în parte nu a putut fi legată în vreun fel de mobil şi nici unul dintre studii nu a reuşit să stabilească un nivel limită dincolo de care utilizarea telefonului mobil ar putea vătăma creierul. De asemenea, cercetările nu au putut demonstra nici dacă apariţia tumorilor într-o anumită parte a capului se datorează sau nu celularului.

Un alt studiu, făcut de Danish Cancer Registry între 1982 şi 2005 pe toţi cei 420.000 de clienţi ai serviciului de telefonie mobilă din Danemarca, a confirmat aceste rezultate, concluzia fiind că folosirea telefonului mobil nu poate fi asociată cu creşterea riscului de apariţie a tumorilor craniene. Nu s-a putut demonstra nici existenţa unei legături cu subtipurile de tumori sau cu amplasarea lor în creier; nici că doza de radiaţii ori durata convorbirilor ar putea spori riscul apariţiei cancerului cerebral.

În Marea Britanie, National Radiologic Protection Board Advisory Group on Non-Ionizing Radiation concluziona în 1999 că nu există vreo dovadă a riscului de cancer cerebral ca urmare a expunerii la radiaţiile telefonului mobil.

De asemenea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-a pronunţat anul trecut în sensul că este puţin probabil ca probleme serioase de sănătate (printre care cancerul cerebral) să fie cauzate de telefonul mobil.

Alte cercetări acreditează ideea că, dată fiind natura bolii (a cancerului), care are nevoie de un timp îndelungat pentru a începe să se manifeste, este nevoie de studii suplimentare şi extinse pe o durată mare de timp.

Un studiu finalizat în 2004 la Institutul Karolinska din Suedia sugerează că folosirea regulată a telefonului mobil mai mult de zece ani este asociată cu creşterea riscului apariţiei unui tip de tumoare cerebrală benignă.

Recomandările organismelor oficiale din diverse ţări se bat cap în cap. De exemplu, în Austria, Germania şi Suedia e recomandat handsfree-ul pentru limitarea expunerii la radiaţii, în timp ce British Consummers’ Association, într-o declaraţie din noiembrie 2000, se pronunţă împotriva folosirii lui.

În 2006, BBC anunţa că folosirea telefonului mobil poate afecta fertilitatea masculină. Aceasta era concluzia la care ajunsese echipa de la Cleveland Clinic Foundation din Ohio după ce analizase sperma a 364 de subiecţi care fuseseră trataţi pentru probleme de fertilitate la o clinică din Mumbai, India. Studiul arăta că utilizatorii împătimiţi ai mobilului, cei care vorbeau mai mult de patru ore pe zi, prezentau sperma cel mai puţin sănătoasă, spre deosebire de cei care nu foloseau deloc mobilul. Cercetătorii erau de acord că problema necesită un studiu mai aprofundat, dar dr. Allan Pacey, secretarul Societăţii Britanice pentru Fertilitate, se întreba care ar fi legătura între telefon şi deteriorarea spermei. ‘Dacă ţii telefonul la ureche, chiar dacă vorbeşti mult, nu văd în ce măsură ar putea să-ţi afecteze direct testiculele.’ Domnia sa susţine că există posibilitatea ca aceia care vorbesc mult la telefon să fie persoane mai sedentare, mai stresate sau care au o alimentaţie incorectă – ceea ce ar fi mai probabil să fie o explicaţie pentru concluziile studiului.

Aşadar, ştim că nu ştim sigur dacă folosirea telefonului mobil în exces cauzează probleme de sănătate, mai mult sau mai puţin grave. Pînă cînd va veni acel studiu exhaustiv, făcut vreme de 30 de ani pe milioane de subiecţi, studiu ale cărui rezultate vor fi acceptate în unanimitate de comunitatea ştiinţifică (adică niciodată), acel îndemn la moderaţie pe care îl vedem pe micile ecrane în pauza dintre reclame şi promo ar trebui să arate, în cazul telefonului mobil, cam aşa: ‘Excesul de conversaţie pe telefonul mobil dăunează grav sănătăţii. Sau nu.’

România are cea mai proastă legislaţie din lume (Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1193/29.09.2006) privind mărimea maximă a parametrului densitate de putere a cîmpului electromagnetic generat de antenele GSM. La noi, acest parametru are valori cuprinse între 4,5 W/m2 şi 9 W/m2. În Rusia maximul admis pentru acest parametru este de 0,05 W/m2, în Australia de 0,5 W/m2, iar în Italia de 1 W/m2. (Comunicat APC)

ÎNTREBĂRI FRECVENTE:

1 Dispozitivele handsfree reduc riscul de expunere la cîmpurile de radiofrecvenţă?

După cum nu există dovezi care să ateste riscuri în ceea ce priveşte expunerea la undele radio generate de telefoanele mobile, nu există nici o dovadă că handsfree- ul reduce aceste riscuri.

2 Sînt telefoanele mobile un risc pentru sănătate?

Cercetările ştiinţifice făcute pînă în prezent nu demonstrează că folosirea telefoanelor mobile cauzează probleme de sănătate. Aceasta însă nu este o dovadă că mobilele sînt absolut sigure.

3 Cum pot reduce expunerea la radiaţiile emise de telefon?

Reduceţi durata convorbirilor şi ţineţi aparatul cît mai departe de corp.

De Doru Iftime