Confidenţialitate


MNAR, primul muzeu din Capitală care se redeschide, anunță regulile după care va funcționa


MNAR, primul muzeu din Capitală care se redeschide, anunță regulile după care va funcționa

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) și Muzeul Colecțiilor de Artă se pregătesc pentru reluarea activității, care va avea loc miercuri, motiv pentru care au fost luate mai multe măsuri pentru evitarea răspândirii infecțiilor cu COVID-19, se arată într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, Ministerul Culturii a emis un ordin de ministru în care sunt specificate măsurile ce trebuie luate de către muzee pentru protecția vizitatorilor și a angajaților, aplicate de MNAR astfel:

– La sediul central accesul în galeriile permanente se va face prin cele două porți principale (A1 si A4), folosind fluxuri separate pe sensul de intrare și ieșire;
– La Muzeul Colecțiilor de Artă accesul se face prin corpul B, iar ieșirea prin corpul A;
– La intrarea în muzeu va exista o zonă de dezinfectare pentru vizitatori;
– Vizitatorii nu pot forma grupuri mai mari de 3 persoane, cu excepția familiilor care au doi sau mai mulți copii;
– Purtarea măștii care se acopere nasul și gura este obligatorie atât pentru vizitatori, cât și pentru personalul muzeului. Un reprezentant al muzeului va verifica temperatura vizitatorilor. Persoanelor care refuză aceste măsuri nu le poate fi permis accesul în muzeu;
– Pentru respectarea fluxurilor de intrare/ ieșire din muzeu, traseele vor fi semnalizate cu săgeți directoare. De asemenea, personalul muzeului va ajuta vizitatorii pentru a-i îndruma în muzeu;
– În cazul în care numărul de persoane din muzeu depășește 50% din capacitatea sa, curtea de onoare a muzeului va servi drept spațiu de așteptare pentru vizitatori;
– Pe perioada pandemiei nu se vor organiza vernisaje, tururi ghidate și programe educative;
– Programul temporar de funcționare al instituției va fi de miercuri până duminică între orele 11:00-17:00.

MNAR este primul muzeu din Capitală care își reia activitatea, într-o zi cu semnificație istorică pentru instituție: în urmă cu 70 de ani, pe 20 mai 1950, Muzeul Național de Artă al României era inaugurat prin deschiderea Galeriei Naționale. Muzeele satelit Theodor Pallady și K.H. Zambaccian rămân momentan închise pentru public”, anunță MNAR.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…