Mită în lighean, la Permise Auto Suceava | GALERIE FOTO

DNA a făcut publice fotografiile cu „mita din lighean” de la Serviciul Permise Suceava. 1,2 milioane de euro erau ascunși în ligheane și găleți de angajații de la Permise și RAR, potrivit procurorilor.

”În urma finalizării perchezițiilor efectuate de către procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Suceava în cele trei dosare penale, au fost ridicate sume de bani și bunuri în valoare de peste 1.000.000 euro, după cum urmează:
-1.225.000 euro;
-790.000 lei;
-12.000 dolari;
-1.500 lire sterline;
-37 ceasuri de lux;
-21 brățări;
-18 lanțuri și 4 pandantive de aur;
-8 autoturisme de lux”, transmite DNA, prin intermediul unui comunicat de presă.

Banii și bunurile au fost găsite de anchetatori în timpul perchezițiilor de joi, de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava, RAR, dar și la domiciliile angajaților.

”Modul de funcționare al acestui grup s-ar fi axat în primul rând pe coordonarea și planificarea activității de examinare practică a candidaților într-o asemenea manieră încât să asigure promovarea contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.

Concret, persoanele care nu aveau acces direct la examinatori, în cazul în care doreau să le fie facilitată promovarea probei practice pentru un anumit candidat, trimiteau în dimineața zilei de examinare sau anterior, numele persoanelor care urmează să susțină proba practică pentru permisul de conducere, însoțite de o copie/fotografie a cărții de identitate.

Ulterior, un angajat al serviciului permise – S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava centraliza datele acestor persoane și, după imprimarea efectivă a tabelelor cu programarea, de către unul din șefii Serviciului, se deplasa în biroul agenților de poliție unde se desigilau plicurile în vederea identificării atât a persoanelor cu privire la care a primit datele, cât și cu privire la identitatea lucrătorului de poliție care îl va examina. După identificare, se lua legătura cu examinatorul căruia i-a fost repartizat candidatul.

În cazul în care examinatorul se afla în aceeași încăpere, angajatul de la serviciul permise îi comunica în mod direct numele candidatului și îi făcea o scurtă prezentare a persoanei acestuia, oferindu-i detalii referitoare la filiera din partea căreia vine, unde locuiește acesta, dacă aptitudinile sale referitoare de conducerea autovehiculului sunt corespunzătoare, ș.a.. În cazul în care se afla în teren, examinatorul primea datele cu privire la candidat prin mijloace de comunicare cât mai conspirate, respectiv prin intermediul diferitelor aplicații telefonice.

Simpla menționare a numelui unui candidat presupunea automat faptul că acesta urma să remită o sumă de bani cu titlu de mită (care nu era standardizată, ci varia, în funcție de profilul candidatului).

În ceea ce privește cel de-al doilea palier infracțional, în legătură cu înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau/facilitau/asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.

Practic, aceștia, în timp, și-au făcut chiar un “renume” în sensul că puteau facilita cu succes omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor, cu complicitatea unor funcționari publici, contra unor sume de bani, cu atribuții în ceea ce privește aceste activități (ingineri RAR precum și agenți de poliție, respectiv, ofițeri de poliție cu atribuții de aprobare a documentelor din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava).

Urmare a acestor demersuri, omologarea/verificarea tehnică, respectiv înmatricularea autoturismelor erau realizate rapid fără a mai fi nevoie de programare, iar în unele cazuri, chiar în condițiile în care documentele nu erau complete sau nu erau în regulă ori autoturismele prezentau defecțiuni tehnice majore.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, transmit reprezentanții DNA.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS