Confidenţialitate


Misiunea Verde: Cum poți să fii eco-friendly în vacanță


Misiunea Verde: Cum poți să fii eco-friendly în vacanță

Pentru că se apropie vara, iar gândul o să vă fie tot mai mult la vacanță, ne-am gândit ca în Misiunea Verde să venim cu câteva idei prin care să vă și relaxați, protejând în același timp mediul.

Dacă vă hotărâți să vă plimbați prin Europa, de exemplu, trebuie să știți că rețeaua sa feroviara este una foarte bună și de înaltă calitate, trenurile fiind unele dintre cele mai puțin poluante mijloace de transport.

Scoția este una dintre cele mai bune destinații ale Europei de vizitat cu trenul. Ajungeți uțor în orice parte a țării și vă bucurați, în același timp, de peisaje spectaculoase, pe unele le veți recunoaște chiar din filmul Harry Potter.

Irlanda este, de asemenea, una dintre cele mai uimitoare destinații, datorită frumuseții peisajelor sale, dar si una dintre cele mai bune destinații din Europa de vizitat cu trenul. Caile ferate irlandeze leagă cele mai frumoase orase ale Insulei de Smarald: Dublin, Cork, Galway și Belfast.

Geneva este si ea ușor de accesat datorită unei rețele feroviare dense, iar Amsterdamul e de departe una dintre cele mai bune destinații din Europa de vizitat cu trenul. În plus, puteți vedea orasul plimbându-vă cu bicicleta sau cu barca și puteți răsufla ușurați, pentru că aici chiar respirați aer curat.

Dacă preferați o vacanță de vară în România, am ales cateva locații vestite pentru aerul curat. În plus, veți descoperi peisaje de vis: la 72 de km de Târgu Mureș, la capatul Vaii Gurghiului, Lapușna este o localitate străveche unde se află al doilea cel mai gros strat de ozon la nivel mondial. Aici, terapia cu ozon se face prin simplul fapt că… respirați.

Statiunea Soveja, din județul Vrancea este, de asemenea, recunoscută ca fiind una dintre cele mai ozonate zone din România, motiv pentru care prin anii `80, sportivii de performanta erau văzuți des în cantonamente. Se spune ca aici, aerul este la fel de pur ca în Alpi.

În apropiere de București, Slănic Prahova este si ea renumită pentru aerul curat, puternic ozonat, unde veți găsi și Muntele de sare, unic în lume și a doua mare salină din Europa.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial