Confidenţialitate


Miron Mitrea va fi eliberat condiționat


Miron Mitrea va fi eliberat condiționat

Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea va fi eliberat condiționat din închisoare, a decis definitiv Tribunalul Constanța.

Miron Mitrea a fost condamnat în februarie 2015 la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. El a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, unde a executat un an şi trei luni din pedeapsă.

Înalta Curte l-a găsit vinovat de luare de mită,  după ce a primit de la Irina Jianu, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții foloase necuvenite în valoare de aproape 1 milion de lei.  De fapt, Irina Jianu s-a ocupat de renovarea casei deținute de mama lui Miron Mitrea în Voluntari. Astfel și-a asigurat menținerea în funcția de șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții,

În acest dosar, Irina Jianu a fost condamnată la 5 luni de închisoare cu executare.

Tribunalul Constanța a decis acum eliberarea condiționată a lui Miron Mitrea, după ce și Judecătoria Medgidia a admis cererea fostului ministru al transporturilor.


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează