Confidenţialitate


Mirel Rădoi este noul selecționer al echipei naționale


Mirel Rădoi este noul selecționer al echipei naționale

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat marți, cu unanimitate de voturi, numirea lui Mirel Rădoi în funcția de selecționer al echipei naționale.

Tehnicianul de 38 de ani, care a condus până acum reprezentativa de tineret, a fost propus de Comisia Tehnică, după ce Cosmin Contra și-a dat demisia în urma ratării calificării la Euro 2020 din faza preliminariilor competiției.

Rădoi are 67 de meciuri la națională ca jucător, după ce a evoluat cea mai mare parte a carierei la Steaua.

A ajuns la selecționata sub 21 de ani în primăvara anului trecut în funcția de manager și a fost numit pe banca tehnică după plecarea lui Daniei Isăilă.

I-a calificat pe “micii tricolori” la Campionatul European în vara trecută, ducandu-i apoi până în semifinale și calificandu-i după 56 de ani la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Cu el la cârmă, reprezentativa de tineret a bifat 9 victorii, 3 remize și 3 înfrângeri.

La “naționala mare”, Mirel Rădoi îi va avea ca secunzi pe Nicolae Dică și Florin Constantinovici.

Înlocuitorul lui la selecționata sub 21 de ani va fi anunțat cel mai târziu peste două săptămâni.

Presa sportivă susține că cele mai mari șanse le-ar avea Adrian Mutu, care în prezent antrenează tot o echipă de tineret, în fotbalul arab.

Singura condiție pusă de Mirel Rădoi conducătorilor FRF a fost să fie lăsat să conducă vara viitoare echipa națională de tineret la Jocurile Olimpice din Japonia.

Reprezentativa de seniori păstrează şanse de calificare la Euro 2020 prin intermediul barajului Ligii Naţiunilor, unde va întâlni Islanda la 26 martie, în cealaltă semifinală a culoarului A al barajelor urmând să se înfrunte Bulgaria şi Ungaria.

În finala din 31 martie pentru locul la Euro se bat câştigătoarele celor două semifinale, meciul urmând să aibă loc la Sofia sau la Budapesta.

Chiar daca va rata calificarea la competiția continentală ce va fi găzduită și la București, Mirel Rădoi va continua pe banca “tricolorilor” și în campania de calificare la Cupa Mondială din 2022.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează