Confidenţialitate


Mircia Muntean, primarul municipiului Deva, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare


Mircia Muntean, primarul municipiului Deva, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat defintiv, luni, de instnaţa supremă, la şase ani de închisoare cu executare, decizia fiind luată în dosarul în care este acuzat de conducere a unui autoturism sub influenţa alcoolului.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat apelul lui Mircia Muntean, astfel că acesta rămâne cu pedeapsa primită în 11 iunie 2016, la judecarea în fond a dosarului.

Decizia instanţei este definitivă, astfel că Mircia Muntean urmează să fie încarcerat, după ce instanţa va comunica poliţiei mandatul de executare a pedepsei.

În iunie 2016, la scurt timp după ce a obţinut mandatul de primar al municipiului Deva, Mircia Muntean a fost condamnat de un complet de trei judecători al instanţei supreme la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat de conducere sub influenţa alcoolului. Instanţa a constatat că Muntean mai are o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare dintr-un alt dosar, pentru abuz in serviciu legat de tranzactii ilegale de terenuri, a comasat cele două pedepse şi a decis ca acesta să execute şase ani de închisoare.

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au trimis în judecată pe Mircia Muntean în mai 2015, pentru accidentul în care a fost implicat, în 30 octombrie 2014, în municipiul Deva. Anchetatorii au stabilit că Mircia Muntean, aflat în stare de ebrietate, a intrat în maşini staţionate la culoarea roşie a semaforului, în Deva, apoi a fugit de la locul accidentului. Mircia Muntean a fost găsit după 20 de minute de la producerea accidentului, în timp ce încerca să sară un gard, pentru a se ascunde în tufişuri.

“În buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, se atestă faptul că inculpatul avea o alcoolemie de 1,30 gr ‰ la prima probă de sânge recoltată, respectiv 1,10 gr ‰ la cea de-a doua probă”, au scris procurorii în rechizitoriu.

Ulterior, în 10 martie 2015, s-a dispus recalcularea valorii alcoolemiei lui Muntean la momentul depistării în trafic, imediat după producerea accidentului, stabilindu-se, prin “interpretare retroactive, că în 30 octombrie 2014, la orele 18.30, Muntean “era în eliminare şi ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,80 gr ‰”. Recalcularea s-a făcut în urma unei decizii din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 336 din Codul penal.

Procurorii au dispus clasarea cauzei cu privire la comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, întrucât în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale.

În septembrie 2013, Mircia Muntean a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar din 2004, când era primar al municipiului Deva. Muntean a fost găsit vinovat de abuz în serviciu, pentru tranzacţii nelegale de terenuri cu Iosif Man, acuzat că a traficat peste 200 de maşini furate.

După ce a fost condamant pentru abuz în serviciu, Mircia Muntean a fost exclus din PDL, iar din iulie 2014 a trecut la PSD. La alegerile locale din 5 iunie 2016, Muntan a candidat din partea PSRO. Mircia Muntean a mai ocupat funcţia de primar al municipiului Deva până în 2012, timp de patru mandate.

Mircia Muntean scria, la o zi după alegerile locale, pe pagina sa de Facebook: “Sunt Mircia Muntean şi voi rămâne acelaşi Mircia Muntean pe care îl ştiţi. Nici o umilire nu mă va opri din a vă respecta şi a mă întoarce la voi, iar batjocura unora, o voi îndura cu demnitate, oricând, pentru voi!”.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează