Confidenţialitate


Miclea: Analfabetismul funcțional va exploda în zonele ignorate în timpul stării de urgență | AUDIO


Miclea: Analfabetismul funcțional va exploda în zonele ignorate în timpul stării de urgență | AUDIO

Fost ministru al Educației, Mircea Miclea este de părere că România nu va fi pregătită pentru reluarea cursurilor nici la toamnă.

Potrivit lui, autoritățile nu s-au preocupat să experimenteze diverse scenarii care să pregătească revenirea elevilor în școli.

“Dacă am fi experimentat acum în acele județe sau în acele locuri în care riscul era mic, în toamnă eram mult mai pregătiți cu reguli, cu decizii, cu proceduri. Pentru că numai așa poți să fi din ce în ce mai adaptat la o provocare, dacă experimentezi în condiții în care riscurile sunt minime și înveți din riscurile respective”, a spus Mircea Miclea în emisiunea Piața Victoriei, la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Fostul ministru atrage atenția că elevii defavorizați, din Bărăgan sau satele Moldovei, și cei din județele cu număr redus de îmbolnăviri, au fost sacrificați în această perioadă.

“Avem un milion de elevi care nu au niciun fel de conexiune la internet sau tabletă prin care să participe la învățământul online, și acum, întrucât nu s-au luat măsuri mai flexibile, și anume că în acele județe în care riscurile erau extrem de mici – încă avem 7 județe care au sub 100 de infectări, și acești copii au fost ignorați. Prin urmare, ei au pierdut extrem de mult. Analfabetismul funcțional va exploda, acolo unde riscurile sunt foarte mici după starea de urgență se putea începe, cu cap, jumătăți de clase cu anumite măsuri de protecție se putea începe școala. După cum se putea începe școala de la 1 septembrie”, a explicat Mircea Miclea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Profesorul de sănătate publică de la Universitatea Babeș Bolyai, Răzvan Cherecheș consideră că soluția propusă de Mircea Miclea ar fi dat rezultate, dacă statul se putea baza pe direcțiile de Sănătate Publică.

“Cred că ar fi fost o soluție bună, dacă am fi avut capacitate de funcționare administrativă în Direcțiile de Sănătate Publică. Pentru că un sistem cum spune domnul profesor ar fi avut nevoie de un răspuns rapid, eficient și flexibil, în funcție de evoluția situației. Ori, în momentul în care s-a luat decizia întreruperii școlilor la nivel național, s-a luat ținând cont de faptul că DSP și ISP au capacitate extrem de redusă, competență foarte mică și foarte puțini oameni. De exemplu, acum se poate discuta pentru la toamnă deja, să se înceapă școală în model pilot în mai multe zone și cred că ar trebui să facem o tranziție de la modelul actual paternalist și extrem de centralizat, în care statul decide cum să protejeze cetățenii, către responsabilitatea individuală”, a precizat specialistul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează