Confidenţialitate


Mircea Laza, noul manager interimar al spitalului Colentina. Anunțul, făcut de Gabriela Firea


Mircea Laza, noul manager interimar al spitalului Colentina. Anunțul, făcut de Gabriela Firea
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat joi că manager interimar al Spitalului Colentina va fi Mircea Laza, care a deținut funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva.
 “Am avut mai multe întâlniri, câteva interviuri şi am decis ca managerul interimar al Spitalului Colentina să fie domnul Laza Mircea, care a fost managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva“, a spus Firea.

Călin Mircea Laza a condus Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva din vara anului 2012, fiind susţinut de PNL, şi până în august 2016, când a demisionat.

Laza, a explicat într-o scrisoare transmisă presei locale, care au fost motivele pentru care a decis să îşi dea demisia de la conducerea unităţii sanitare.

Atunci când nu există o viziune comună, când, cu orice preţ, lucrurile se vor a fi schimbate, când tot ce ieri ai apreciat, mâine urmează a fi blamat, când barierele respectului faţă de semeni sunt trecute cu bocancii, realizezi că vine un punct… şi de la capăt. Le mulţumesc tuturor celor care m-au învestit cu încredere şi îi sfătuiesc pe toţi cei ce îşi desfăşoară profesiile şi munca în cadrul SJU Deva, să continue să facă acest lucru cu demnitate, în ciuda unor speculaţii şi încercări de denigrare apărute în spaţiul public. Să fie mândri de ceea ce au făcut şi ceea ce vor face, pentru că doar ceea ce faci rămâne în urma ta. În rest… verba volant”, şi-a motivat Laza demisia. Ulterior, el a fost numit la conducerea Compartimentului Comercial din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.


Scandalul de la spitalul bucureștean Colentina

Managerul interimar al Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, a demisionat, miercuri, primarul Capitalei, Gabriela Firea, spunând că a acceptat demisia lui Silvi Ifrim, care “poate că nu a avut disponibilitatea de a dialoga şi de a înţelege toate tensiunile din spital“.

Decizia vine pe fondul scandalului creat după demisia medicilor Ionuţ Gobej şi Dorin Bica.

Cei doi neurochirurgi au demisionat, luni, invocând faptul că, odată cu schimbarea managementului unităţii medicale, în ianuarie 2017, lucrurile au dus spre distrugerea secţiei, în prezent activitatea la neurochirurgie fiind un act de uzură extraordinară.

Ei reclamă că au fost refuzate operaţiile a 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe, în condiţiile în care în 2017 ar fi urmat să fie făcute 600 de intervenţii chirurgicale, şi că personalul secţiei este supus unei hărţuiri permanente, iar că fiecare chirurg poate opera doar o dată sau de două ori pe săptămână, până la ora 15.00.

Ionuţ Gobej şi Dorin Bica au mai afirmat că pacienţii au fost refuzaţi din cauza lipsei şi a pierderii de personal, programului operator restricţionat şi a lipsei de medicamente şi consumabile.

Primarul general Gabriela Firea le-a propus celor doi medici demisionari să-şi reconsidere decizia, doctorului Gobej propunându-i să preia interimar conducerea Secţiei de Neurochirurgie a unităţii medicale, însă cei doi medici au refuzat.



Ultimele stiri
Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…