Confidenţialitate


Mircea Geoană, adjunct al secretarului general al NATO


Mircea Geoană, adjunct al secretarului general al NATO

Mircea Geoană va fi numit adjunct al secretarului general al NATO, a anunţat liderul Alianţei, Jens Stoltenberg.

Astfel, fostul lider PSD va deveni românul cu cea mai înaltă funcție într-o organizație internațională.

Mircea Geoană, ex-ministru de Externe şi fost ambasador al României în Statele Unite, îi va lua locul lui Rose Gottemoeller.

“Sunt încântat să anunţ numirea lui Mircea Geoană, experimentat om de stat şi diplomat ca secretar general adjunct”, a scris pe contul său de Twitter – Jens Stoltenberg.

Surse diplomatice oficiale au declarat pentru Europa FM că Mircea Geoană a avut sprijin politic important inclusiv de la Washington pentru a obţine această poziţia, cea mai înaltă pentru un lider din rândul statelor care au devenit membre ale Alianţei  în ultimii 15 ani.

De altfel, Mircea Geoană conduce Institutul Aspen România, filială a organizației cu același nume din Statele Unite.

Mircea Geoană a condus PSD și a candidat la prezidențialele din 2009, când a pierdut în fața lui Traian Băsescu. După pierderea alegerilor pentru șefia PSD în fața lui Victor Ponta, el a fost exclus din partid și a înființat o nouă formațiune.

La cartierul general al NATO lucrează foarte multi români. Departamentul de comunicare al Alianţei este condus de o româncă.


Ultimele stiri
Robert Negoiţă s-a prezentat la Poliţie pentru controlul judiciar | AUDIO

ANM: Vremea la început de săptămână. Va fi ger în zece județe din Moldova și estul Transilvaniei. Vânt…

Arad: Persoanele cu resurse financiare mai mari, ținta escrocheriilor online. Ce spune un polițist care a fost sunat…

Unitatea pentru arşi grav de la Târgu Mureş ar putea fi dată în folosință în toamna acestui an.…

Criza combustibilului în Cuba. Autoritățile au tăiat kerosenul pentru companiile aeriene, în contextul în care SUA blochează aprovizionarea…

Ministrul Sănătății: Am greșit în ce privește concediul medical, pentru că nu am ținut cont de anumite particularități.…

Portugalia: Socialistul Antonio José Seguro câștigă alegerile prezidențiale în fața contracandidatului de extremă dreapta. Mesajul transmis portughezilor |…

Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…