Confidenţialitate


Mircea Diaconu va fi sărbătorit la Iași la Serile Filmului Românesc


Mircea Diaconu va fi sărbătorit la Iași la Serile Filmului Românesc

Programul festivalului Serile Filmului Românesc aduce în atenție filmele în care actorul Mircea Diaconu a jucat roluri însemnate, prin care publicul cinefil s-a regăsit în anumite momente încercate de vremuri și regimuri politice.

Actorul se va reîntâlni la Iași, între 4 și 8 mai, cu prieteni și colegi de pe platourile de filmare a el filmelor propuse în cadrul Serilor Filmului Românesc.

Premiate de-a lungul timpului pentru roluri, scenarii, regie, filmele deja consacrate vor fi proiectate în mai multe locații din Iași, iar la finalul acestora, publicul va avea ocazia să dialogheze cu invitații, să cunoască detalii din spatele filmelor, să retrăiască nostalgiile vremurilor sau să cunoască filmele părinților și bunicilor.

Filmele din program, cu participarea lui Mircea Diaconu:

Miercuri, 4 mai
14.30 – Film – Actorul și sălbaticii (1975), regia: Manole Marcus
Loc: Casa de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”
Invitat: Mircea Diaconu
Durată: 150 min (17.00)
17.00 – Film – Asfalt Tango (1995), regia: Nae Caranfil
Invitat: Mircea Diaconu
Durată: 100 min (18.40)
21.00 – Film – Cel ales (2015), regia: Cristian Comeagă
Loc: Grădina Palas
Invitați: Cristian Comeagă, Nicodim Ungureanu, Olimpia Melinte, Liviu Manoliu
Durată: 125 min (23.10)

Joi, 5 mai 2016
14.30 – Film – Filantropica (2002), regia: Nae Caranfil
Loc: Casa de Cultură a Studenților Iași
Invitați: Mircea Diaconu, Marius Florea Vizante
Durată: 110 min (16.20)
18.30 – Film – Promisiuni (1985), regia: Elisabeta Bostan
Loc: Casa de Cultură a Studenților Iași
Invitați: Elisabeta Bostan, Mircea Diaconu, Irina Margareta Nistor
Durată: 90 min (20.00)
Vineri, 6 mai 2016
12.00 – Film – Filip cel bun (1975), regia: Dan Pița
Loc: Casa de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”
Invitați: Mircea Diaconu, Dan Pița, Ileana Popovici, Irina Margareta Nistor
Durată: 95 min (13.40)
18.30 – Film – Gala Mere Roșii 40 de ani (1976), regia: Alexandru Tatos – premiu din partea ICR pentru Mircea Diaconu
Loc:
Invitați: Mircea Diaconu, Irina Magareta Nistor
Durată: 105 min (21.00)
21.00 – Film – Doar cu buletinul la Paris (2015), regia: Șerban Marinescu
Loc: Grădina Palas
Invitați: Mircea Diaconu, Dorel Vișan, Șerban Marinescu, Irina Margareta Nistor
Durată: 98 min (22.40)

În 2016, festivalul Serile Filmului Românesc îl aduce în fața cinefililor pe Mircea Diaconu. Ediția a VII-a a festivalului SFR generează în acest an o retrospectivă a celor mai bune filme în care Mircea Diaconu a făcut roluri extraordinare. Actorul Mircea Diaconu se va reîntâlni la Iași, în cadrul festivalului, în perioada 4-8 mai, cu o parte dintre actorii cu care a jucat pe scena cinematografiei românești. Bucuria reîntâlnirii cu actorul, este, deopotrivă, și cea care va inspira ieșenii să iasă din casă și să vină la film. Actorul Mircea Diaconu este și scriitor, drept dovadă, în cadrul evenimentelor din festival, își va lansa și relansa la Iași volumele Șugubina, La noi când vine iarna (1980), Scaunul de pânză al actorului (1985).

 


Ultimele stiri
David Popovici, a treia oară campion european la proba de 100 de metri liber. Nou record al Campionatelor…

Ministerul Energiei: După întreruperea reactorului 2 de la Cernavodă, alimentarea cu energie electrică la nivel național va fi…

Atac cibernetic masiv în Polonia. Datele medicale și personale a aproape 19 milioane de persoane au fost furate…

Fotojurnalista iraniană Yalda Moaiery, condamnată la 15 ani de închisoare. Regimul de la Teheran o acuză de „activități…

Un fermier din Republica Moldova vrea să intre în Cartea Recordurilor cu un pepene verde de 74 de…

Ministerul Sănătății le cere spitalelor din țară să-i comunice sursele de energie de rezervă. „Demersul are un caracter…

O profesoară și doi copii, agresați de părinții unui elev în Dâmbovița. Cei doi au fost arestați preventiv…

Apă cu concentrații ridicate de mangan la Pitești și în localitățile din apropiere. DSP verifică dacă este potabilă…

Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, inculpat în dosarul „Cimitirul Strehareți” | AUDIO

OMS critică recomandările lui Donald Trump privind vaccinarea copiilor: „Nu se bazează pe dovezi științifice” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează