Confidenţialitate


Minivacanța de Rusalii: 80.000 de turiști pe litoral


Minivacanța de Rusalii: 80.000 de turiști pe litoral

Aproape 80.000 de turiști și-au petrecut minivacanța de Rusalii în stațiunile de la mare, cel mai mare număr înregistrat pe litoral la începutul acestui sezon estival. Confirmarea vine de la Federația Patronatelor din Turismul Românesc și se referă atât la unitățile de cazare clasificate, cât și la apartamentele și pensiunile ocupate de turiști în intervalul 1-5 iunie.

De la Năvodari la Mangalia, stațiunile de pe litoral au fost aproape pline. În timp ce turiștii au făcut plajă, s-au distrat în cluburile și terasele de pe malul mării, sute de polițiști și jandarmi au fost în misiune prin stațiuni.

Polițiștii constănțeni au intervenit la peste 500 de evenimente, dintre care aproximativ 460 au fost sesizate prin 112. Au desfășurat 60 de acțiuni, în principal pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în stațiunile de pe litoralul Mării Negre”,  a declarat Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

S-au dat aproape 1.000 de amenzi, 80 de permise au fost confiscate pentru viteză excesivă, alcool sau droguri la volan. Potrivit președintelui FPTR, Dragoș Răducan, 60.000 de turiști au fost în hotelurile  clasificate și aproape 20.000 de turiști la apartamente și vile:

 „Niciodată nu a început atât de repede și atât de bine. Mai ales că avem programul „Litoralul pentru toți”, avem „Programul pentru seniori”. Au venit grupuri cu autocare, grupuri cu trenul. Deci avem un sezon care se anunță a fi foarte bun.

Operatorii de pe litoral spun că au fost preferate stațiunile unde se poate ajunge mai repede cu mașina sau cu trenul. În Mamaia turiștii rămân până aproape de apusul soarelui:

Stau până târziu pentru că fac doar două ore, de exemplu, din Mamaia până în București. Acesta e avantajul nostru. Ne-a mers foarte bine. A fost un început foarte bun de sezon”.

Cei mai mulți turiști au fost in Mamaia, Eforie, Costinești. Chiar și hotelurile din sudul litoralului au fost ocupate în proporție de 80%.

Ghiulfer Predescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…