Confidenţialitate


Minivacanța de 1 Mai: Hotelierii de pe litoral așteaptă un număr de turiști asemănător celui de dinainte de pandemie | AUDIO


Minivacanța de 1 Mai: Hotelierii de pe litoral așteaptă un număr de turiști asemănător celui de dinainte de pandemie | AUDIO

Numărul turiștilor care vor fi de 1 mai pe litoral în acest an va ajunge la nivelul de dinainte de pandemie. Cel puțin aceasta este așteptarea celor din industrie.

Aproape 40.000 de turiști sunt gata să petreacă de 1 mai în stațiunile de la Marea Neagră, spune purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Traian Bădulescu:

„Putem vorbi de cel puțin nivelul anului 2019 strict referitor la litoral și în special pentru stațiunile unde specificul constă în distracție, evenimente, festivaluriși aici mă refer în principal la Mamaia, Mamaia Nord, Năvodari, Vama Veche, dar și Costinești și inclusiv Constanța. Plus că în România nu mai avem deloc restricții, s-au redeschis cluburile, terasele și bineînțeles toți acești factori au reatras foarte mult turiștii doritori de distracție pe litoral.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În acest an tarifele la malul mării au pornit de la 300 de lei pentru 3 nopți:

„La 2-3 stele, media este undeva la 1.000-1.200 de lei pentru 3 nopți de cazare și, firește, sunt și oferte care pot să coste peste 2.000, 3.000 de lei, dacă ne referim la anumite hoteluri și apartamente din Mamaia, Mamaia Nord, hoteluri de 4 și 5 stele. În ultimii ani baza de cazare de pe litoral s-a modernizat, multe hoteluri au fost renovate, avem chiar hoteluri noi. Potrivit  turoperatorilor și hotelierilor, la ora actuală, peste 90% din hotelurile de pe litoral sunt decente, sunt modernizate.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
România în Direct. Cazul Negoiță. Este imobiliarul mai puternic ca primarul?

Dâmbovița: Mai multe percheziții în județ, în cazul unui bărbat care a introdus ilegal arme de foc letale…

Spania: Mii de oameni au fost evacuați în urma furtunii Marta, care a lovit sudul Peninsulei Iberice. Stare…

FRF a trimis dosarul de candidatură pentru organizarea finalei UEFA Europa League din 2028 sau 2029, pe Arena…

Ministerul Justiției a publicat lista procurorilor înscriși pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT. Actualul procuror general și…

Cehia se alătură statelor care susțin interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani. Premier: „Trebuie să ne…

Robert Negoiţă s-a prezentat la Poliţie pentru controlul judiciar | AUDIO

ANM: Vremea la început de săptămână. Va fi ger în zece județe din Moldova și estul Transilvaniei. Vânt…

Arad: Persoanele cu resurse financiare mai mari, ținta escrocheriilor online. Ce spune un polițist care a fost sunat…

Unitatea pentru arşi grav de la Târgu Mureş ar putea fi dată în folosință în toamna acestui an.…