Confidenţialitate


Ministrul Toader: Este pregătită ordonanţa care va permite contestarea sentinţelor date de ÎCCJ


Ministrul Toader: Este pregătită ordonanţa care va permite contestarea sentinţelor date de ÎCCJ

Ministrul Justiţiei a anunţat, duminică seara, că a finalizat un proiect de ordonanţă de urgenţă, pentru a da posibilitatea persoanelor condamnate de completuri “nelegal constituite” la Înalta Curte, şi care nu mai sunt în termen, să poată depune contestaţii în anulare, consemnează Agerpres.

“Am pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a tuturor celor care au fost condamnaţi de către complete nelegal constituite. Şi vor putea face contestaţie în anulare, repuşi fiind în termen prin ordonanţă, iar instanţa, în complet legal constituit, îi va judeca şi dacă vor fi vinovaţi vor plăti, dacă nu vor fi vinovaţi, sigur nu există temei să plătească. Aceasta este o primă şi imediată măsură. A mai declarat Curtea neconstituţională şi constituirea sau încheierea acelor protocoale. Aşteptăm motivarea deciziei Curţii, vedem dezlegarea pe care o vor da judecătorii constituţionali şi în funcţie de care, probabil, vom proceda în aceeaşi măsură să le dăm posibilitatea juridică legală să verifice dosarul, să fie contestat, să verifice dacă urmărirea penală a fost făcută pe probele legale din Codul de procedură penală sau a fost făcută pe lângă procedura penală, pe bază de protocoale şi de către organe judiciare care nu sunt abilitate în urmărirea penală (…). Ordonanţă de urgenţă pentru contestaţia în anulare de către cei condamnaţi definitiv, care au pierdut termenul de contestaţie, condamnaţi în complete nelegal constituite, asta e una. Doi – aşteptăm decizia şi, în funcţie de dezlegarea judecătorilor, cel mai probabil vom proceda la fel (…) Ordonanţa este pregătită”, a spus Tudorel Toader, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Întrebat dacă ordonanţa privind contestaţia în anulare va fi dată săptămâna viitoare, ministrul a precizat: “Nu decid eu momentul. Eu propun soluţia. Eu am făcut draftul de ordonanţă, doamna prim-ministru va decide. Dar ce cred eu, în cel mai scurt timp posibil”.

Ministrul Justiţiei a mai spus că se va întâlni, luni, cu premierul Viorica Dăncilă şi se va decide “ceea ce este de făcut”.

“Administraţia Naţională a Penitenciarelor a făcut o nouă evaluare şi mâine o prezint doamnei prim-ministru şi vom decide ceea ce este de făcut. Sigur, sunt mai multe variante. Nu vreau să vă dezamăgesc, dar nu pot să avansez eu varianta finală pe care o vom adopta. Vedem mâine şi comunică doamna prim-ministru sau voi comunica eu. Important este să aflăm adevărul, aşa cum este din practica judiciară, din procesul legislativ. Cunoscând adevărul, ştim ce trebuie să facem. Sigur, este anormal să facem afirmaţii de genul: ‘noi exportăm experienţă în prevenirea, combaterea criminalităţii, lupta cu fenomenul numit corupţie’, când vedem cu toţii foarte bine, din păcate, cu totul altă realitate decât cea pe care o promovau autorităţile de resort. Vedem multe abuzuri. Că sunt de la DNA, că au fost de la Ploieşti, că sunt de la Oradea, vedem ce spune Curtea Constituţională că sunt protocoalele nefireşti, neconstituţionale, vedem ce spune Curtea Constituţională că, din 2014 încoace, completele de 5 au fost constituite în contradicţie cu legea şi a declarat Curtea acel conflict. Noi, sigur, trebuie să facem ceva. Într-un stat de drept nu poţi să-i zici românului: ai fost urmărit penal pe protocoale declarate neconstituţionale, ai fost condamnat definitiv de complete nelegal constituite, procedură declarată neconstituţională, dar într-un stat de drept al anului 2019, într-o ţară membră a UE, chiar dacă ţi s-a încălcat dreptul la apărare, la un proces echitabil, la respectarea legii, rămâi condamnat, rămâi în puşcărie”, a adăugat Tudorel Toader.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează