Confidenţialitate


Ministrul Tătaru, despre medicul Macovei: Se poate întoarce ca profesionist la SJU Suceava, dar nu ca director medical


Ministrul Tătaru, despre medicul Macovei: Se poate întoarce ca profesionist la SJU Suceava, dar nu ca director medical

Ministrul Sănătăţii a anunțat, joi seara, că doctorul Mircea Macovei nu se poate întoarce ca profesionist la Spitalul Judeţean Suceava, dar că poate reveni în funcția de director medical al unității.

“La Suceava (…) avem management militar. S-a reîntors din concediu directorul medical, dar având în vedere că este în continuare o anchetă în desfăşurare, chiar dacă este in rem, ştim exact ce s-a întâmplat cu acele testări, când au fost amânaţi mii de oameni pentru testare. O să am o discuţie şi cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean. Nu poate acest domn să revină [în funcție – n. red] Noi am suspendat contractul managerului atunci şi am schimbat echipa managerială cu altă echipă. Chiar dacă s-a întors, nu poate fi acceptată calitatea lui de director medical, se poate întoarce ca profesionist, ca medic în acest spital, dar nu ca director medical”, a explicat Nelu Tătaru, relatează Agerpres.

Manager interimar al spitalului, colonel-doctor Daniel Derioiu a declarat că lui Mircea Macovei i s-a terminat concediul medical, fiind “apt de muncă”.

Mircea Macovei s-a infectat cu noul coronavirus în unitatea pe care a condus-o, SJU Suceva devenind focar de infecție.

Premierul i-a cerut ministrului Sănătății să de dovadă de intransigență maximă în privința managerilor de spital care nu și-au făcut datoria.

În acest context, la începutul ședinței de guvern, Ludovic Orban a salutat demiterea directorului Adrian Streinu-Cercel din comisia anti-COVID, după declarațiile scandaloase făcute de acesta.

Totodată, Ludovic Orban consideră inacceptabilă revenirea în funcție a managerului medical de la Spitalul Județean de Urgenţă din Suceava, care a chemat medicii la serviciu, indiferent dacă erau sau nu infectaţi.

Ulterior, el însuși infectat, a fost nevoi să își ia concediu medical.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mircea Macovei s-a întors, joi, la serviciu, după ce a fost retestat pentru coronavirus, iar analiza a fost negativă.

Pentru că, prin deciziile sale au fost contaminaţi medici şi pacienţi, pe numele medicul este cercetat penal.


Ultimele stiri
România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează