Confidenţialitate

Ministrul Sănătății respinge acuzațiile de plagiat: ”Acele pasaje îmi aparțin în totalitate”

Ministrul Sănătății se apără și insistă că nu a copiat niciun pasaj în teza sa de doctorat.

Florian Bodog susține, la Europa FM,  că pasajele despre care vorbesc jurnaliștii de la pressone îi aparțin în totalitate.

Ele ar data din perioada în care ministrul își pregătea doctoratul.

Ministrul ar fi renunțat, la un moment dat, la aceste demers – perioadă în care au fost puse la dispoziția conferențiarului universitar Lucia Daina.

Ulterior,  au fost, din nou, folosite în teza finală.

Eu am fost înmatriculat în 1999 la Universitatea din Oradea sub coordonarea regretatului profesor Demetrescu. Până în 2001 mi-am elaborat partea generală a tezei, după care, profesorul Demetrescu încetând din viață, la un moment dat am avut chiar tendința să nu mai continui acel doctorat”, susține Florian Bodog.

Tot materialul pe care l-am lucrat l-am pus la dispoziția studenților, împreună cu profesorul Armeanu și cu doamna conferențiar Daina – am întocmit niște note de curs și am pus materialul la dispoziție pentru că era păcat să fie pierdut”, a spus Florian Bodog la Europa FM.

Nu am trecut surse de citare pentru că îmi aparțin cele 2 capitole”, adaugă ministrul Sănătății.

”Manualul este trecut în bibliografie la mine, însă eu am considerat că doar pentru datele noi citez manualul pentru că textul inițial îmi aparținea. Rep: Doamna Lucia Daina v-a citat pe dumneavoastră în acel manual pe care l-a publicat? F.B: Doamna Lucia Daina a avut acordul meu să folosească toată documentația. Deci a avut acordul meu verbal, dar îl poate avea și scis oricând, nu este nicio problemă”.

Ministrul Sănătății susține că nu îi este teamă că își va pierde postul în urma acestor acuzații de plagiat.

Eu nu sunt născut și nici nu sunt de profesie ministru al Sănătății. Eu sunt aici pentru a pune în aplicare programul de guvernare și cei care hotărăsc cu privire la situația mea sunt prim-ministrul și președintele partidului”, arată Florian Bodog.

Ciprian Ioana a stat de vorbă cu ministrul Florian Bodog – ASCULTĂ INTERVIUL INTEGRAL:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dincolo de explicațiile privind acuzațiile de plagiat, ministrul Sănătății a reclamat o presupusă campanie de compromitere a sa, lansată de jurnalista Emilia Șercan – cea care a publicat articolul cu acuzațiile de plagiat.

Eu am transmis un punct de vedere doamnei Emilia Șercan și mi se pare foarte ciudat faptul că își dezonorează profesia de jurnalist, alegând să arunce în derizoriu argumentele primite și să manufactureze, în schimb, un așa-zis plagiat al meu. Este o stranie coincidență, de altfel, și tentativa de compromitere a ministrului Sănătății  – în această perioadă când se face analiză și se fundamentează decizii care  retează, practic, surse consistente  de bani pentru intermediarii și speculatorii de pe piața medicamentelor”.

Doamna Emilia Șercan încasa 8.500 de euro pe lună de la Vântu – pe modelul ”hoțul strigă hoțul„ – a adăugat ministrul Florian Bodog.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Europa FM a luat legătura și cu jurnalista Emilia Șercan – cea care a publicat articolul referitor la presupusul plagiat al ministrului Sănătății.

Aceasta spune că Florian Bodog ar fi constrâns-o pe Lucia Daina să spună că domnia sa a copiat pasajele de la ministru, nu invers.

”Eu stau și mă întreb cu ce a reușit să o constrângă pe această doamnă astfel încât dumneaei să spună, într-un mod care sfidează și logica și bunul-simț,  că dumneaei a plagiat din domnul Bodog și nu invers.  ”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cât despre acuzațiile pe care i le aduce ministrul Sănătății, jurnalista Emilia Șercan susține că lucrarea de licență la care face referire Florian Bodog nu-i aparține și că își va dovedi nevinovăția în instanță.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Sănătății Florian Bodog, acuzat că și-a plagiat lucrarea de doctorat – presă

Ministrul Sănătăţii, Florian Dorel Bodog, a plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Ştiinţe Economice, intitulată „Managementul şi marketingul unităţilor sanitare” şi susţinută în 2008 la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), scrie jurnalista Emilia Şercan.

Conform articolului publicat de pressone, două dintre cărţile din care Bodog a copiat masiv sunt semnate, una, de un consilier personal de-al său − decanul unei facultăţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, iar alta, de o colegă − conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea.