Confidenţialitate


Ministrul Sănătății: Medicii de la „Sf. Pantelimon” își vor continua activitatea: „Un spital de urgență nu poate funcționa fără gărzi de terapie intensivă” | VIDEO


Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila

Medicii de la „Sfântul Pantelimon” din București care au declanșat o grevă spontană joi, 8 august, în urma reținerii celor două doctorițe, își vor continua activitatea – precizează ministrul Sănătății. Alexndru Rafila a mers joi, 8 august, la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, acolo unde mai mulți medici au reclamat o presiune după cazul celor două cadre medicale reținute în dosarul deceselor suspecte. Medicii au cerut managerului încă în funcție Bogdan Socea să le semneze demisiile atât din contractul cu gărzile, cât și din contractul cu spitalul. „I-am înțeles, am discutat cu ei. I-am convins să își continue activitatea în perioada următoare, însă trebuie să le recunoaștem statutul profesional”, a declarat ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: „I-am convins să își continue activitatea în perioada următoare, însă trebuie să le recunoaștem statutul profesional”

Alexandru Rafila a declarat că medicii au nevoie de recunoaștere și respect pentru ca aceștia să desfășoare un act medical de bună calitate.

„I-am înțeles, am discutat cu ei, discuțiile au durat aproape două ore. I-am convins să își continue activitatea în perioada următoare, însă trebuie să le recunoaștem statutul profesional, eforturile pe care le fac, să-i respectăm, pentru că lucrul acesta face posibil un act medical de bună calitate. Ei sunt oameni obișnuiți. Sunt modești, sunt emoționali, trebuie să poată să lucreze. I-am asigurat că din punctul nostru de vedere vor avea tot sprijinul. Dar trebuie să înțelegem că trebuie să contribuim toți la acest lucru”, a spus ministrul Rafila despre medicii de la Sf. Pantelimon.

Alexandru Rafila a spus că dacă medicii vor fi în continuare ținuți într-o situație de presiune, aceștia nu își vor putea desfășura cum trebuie activitatea medicală.

„Trebuie să înțelegem că respectul pentru profesioniști, pentru oameni este o componentă a unui sistem medical sănătos , echilibrat la care pacienții au acces la servicii”, a mai spus ministrul Rafila.

Ministrul Sănătății, Alexndru Rafila: „Un spital de urgență nu poate funcționa fără gărzi de terapie intensivă”

Ministrul Sănătății a subliniat că gărzile la secția ATI a unui spital de urgență asigură buna funcționare a acestuia.

„Un spital de urgență nu poate funcționa fără gărzi de terapie intensivă. Asta a fost principala noastră preocupare”, a spus ministrul Rafila.

„Nu trebuie să extindem culpabilizarea la întreg personalul” , a atras atenția ministrul Rafila.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Reprezentanții Asociațiilor Pacienților condamnă modul în care au acționat cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon | AUDIO


Ultimele stiri
O comună din Sibiu a devenit prima comunitate energetică din România înregistrată la ANRE | AUDIO

Tulcea: Inteligența artificială a adus mii de oameni la Festivalul Borșului de Pește de la Jurilovca | AUDIO

Alegeri parlamentare regionale în Germania: Extrema dreaptă ar putea prelua controlul asupra landului Saxonia-Anhalt | AUDIO

Daniel Băluță: Se ridică restricțiile în Piața Unirii | AUDIO

Președintele Nicușor Dan a convocat, luni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării

Constanța: Exercițiu de amploare coordonat de Autoritatea Navala Română, pe fondul escaladării pericolelor din Marea Neagră | AUDIO

Grecia: Măriri de salarii, pensii crescute și scutiri de impozite, promisiuni înaintea alegerilor de anul viitor | AUDIO

Un nou grup de drone, depistat de MApN în apropierea graniţei cu Ucraina. Aeronave F-18, pregătite să intervină.…

DNA: Doi profesori și doi studenți reținuți în dosarul fraudării examenelor de la Universitatea Ovidius | AUDIO

Organizația Națiunilor Unite a votat modificarea hărților lumii | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează