Confidenţialitate


Reprezentanții Asociațiilor Pacienților condamnă modul în care au acționat cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon | AUDIO


Reprezentanții Asociațiilor Pacienților condamnă modul în care au acționat cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon | AUDIO

Reprezentanții Asociațiilor Pacienților condamnă modul în care au acționat cele două doctorițe de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală, acuzate că au provocat moartea a cel puțin un pacient după ce au redus intenționat doza unui medicament care le normaliza tensiunea.

Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Este șocant, pur și simplu, să auzim că în România, în spital, medicul în loc să trateze pacientul îi modifică terapia pentru a-i provoca decesul. Cred că cel mai simplu ar trebui scoși din sistem. Mă bucur că organele fac anchete și este clar că este o încălcare a jurământului medical, a eticii, a orice normă de moralitate. Ceea ce mi se pare mie un pic anormal este faptul că s-a întâmplat acest lucru și că ceilalți colegi, ceilalți medici nu au observat sau nu au putut să ia măsuri sau nu au putut să găsească soluții cu șeful de secție, cu managamentul spitalului ca astfel de lucruri să nu se întâmple”, a explicat Radu Gănescu.

Asociațiile de Pacienți le recomandă persoanelor aflate în spital care sesizează nereguli să reclame de fiecare dată problemele pe care le întâmpină.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Ministrul Sănătății explică de ce nu a luat măsuri la „Sf. Pantelimon”: Sunt 3 entități care nu au găsit nereguli în modul de administrare sau de acordare a serviciului medical. Nu puteam să am o altfel de opinie | AUDIO


Ultimele stiri
A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…

Franța: Accesul la avort rămâne dificil, deși este un drept protejat de Constituție

Spania: Cod roșu de ploi abundente în Castellón, Valencia și Tarragona. Ar urma să cadă cantități cumulate de…

Alcaraz se opune meciurilor mai scurte la Grand Slam-uri: „Distrugem moștenirea”

Franța: Protestele din școli s-au extins și în universități. Aproximativ 30 de campusuri au fost blocate



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează