Ministrul Pintea: Diploma femeii care s-a dat drept medic la Spitalul Ilfov este falsă | AUDIO

Ministrul Sănătăţii a declarat, marţi, că Spitalul de Urgență Ilfov a încheiat cu falsul medic un contract de voluntariat care nu se încadra în prevederile Legii 78, subliniind totodată că femeia a depus o diplomă de studii falsificată, urmând ca Ministerul Sănătății să depună o plângere.

„Am în față contractul de voluntariat încheiat de doamna Bîrsan cu Spitalul Județean de Urgență Ilfov, în 12 martie 2018, contract semnat de un consilier juridic care probabil nu știa că în 2014, 24 iunie, a fost aprobată o lege, 78, care reglementează activitatea de voluntariat în România. Am declarat public că în sistemul public de sănătate nu pot fi angajați medici falși. Îmi susțin această afirmație, bazată pe ordinul 869/2015 care prevede ca la înscrierea pentru concurs, un medic trebuie să facă o cerere, să depună o copie certificată după diploma de licență, o copie a certificatului de membru a organizației profesioanle cu viza în curs, o dovadă că nu a fost sancționat, în profesia efectuată, un cazier judiciar, un certificat medical, o copie a actului de identitate”, a spus Sorina Pintea, în cadrul unei conferințe de presă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Reprezentanții Ministerului Sănătății vor depune plângere penală pe numele femeii, deoarece, potrivit Sorinei Pintea, diploma de studii pe care aceasta a depus-o la dosar este, de asemenea, falsă.

Totodată, ministrul Sănătății a reiterat ideea potrivit căreia un medic este angajat în spitalele publice conform regulamentului, în cazul de la Spitalul de Urgență Ilfov fiind vorba, de fapt, de un contract de voluntariat.

„Cred că este obligatoriu să cunoaștem adevărul și de aceea având un membru în consiliul de administrație a spitalului, care nu a fost invitat de vreo 6 luni la ședință, vom convoca ședință de urgentă pentru a ni se preciza exact care au fost termenii întocmirii ilegal a unui contract de voluntariat”, a mai spus Pintea.

Jurnaliștii de la Libertatea au scris despre încă un caz de fals medic care activa la Spitalul Județean de Urgență Ilfov.

Este vorba despre Raluca Daniela Birsan, în vârstă de 30 de ani, care și-ar fi falsificat diploma de studii și, pe baza unui contract de voluntar cu activitate medicală, ar fi lucrat 10 ani cu pacienții la Secția de Ginecologie a Spitalului de Urgență Ilfov.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS