Confidenţialitate


Ministrul Sănătății, despre starea celor trei tineri greci, răniți în accidentul din Lugojel: Se află „sub monitorizare continuă și tratament de specialitate. Situația medicală rămâne dinamică”


Ministrul Sănătății, despre starea celor trei tineri greci, răniți în accidentul din Lugojel: Se află „sub monitorizare continuă și tratament de specialitate. Situația medicală rămâne dinamică”

Sursa foto: Facebook / DRDP Timișoara

Cei trei tineri greci care au supraviețuit accidentului produs marți pe DN6 se află sub monitorizare continuă și tratament de specialitate, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Șapte tineri greci au murit în accidentul de marți, din Lugojel, după ce microbuzul în care se aflau a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune cu un TIR. 

În urma tragediei din Lugojel, cei trei supraviețuitori, în vârstă de 20, 20 și 28 de ani, au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. Ministrul Sănătății transmite că a fost în contact direct cu ministrul Sănătății din Grecia, „pentru coordonarea situației și informarea corectă a autorităților”.

„Transmit, înainte de toate, condoleanţe familiilor îndoliate şi tuturor celor afectaţi de tragicul accident rutier din localitatea Lugojel. În urma evenimentului au fost înregistrate 10 victime, dintre care, din păcate, şapte persoane şi-au pierdut viaţa”, a declarat Alexandru Rogobete.

După evaluarea completă în UPU, cei trei tineri au fost internați. Unul se află la Politraumatologie (Casa Austria), cu politraumatisme multiple și contuzii pulmonare bilaterale, al doilea este internat la Ortopedie cu fractură aripă sacrată, iar cel de-al treilea este la Neurochirurgie, cu hemoragie subarahnoidiană minimă și policontuzii, spune ministrul Sănătății.

„În urma stabilizării și evaluărilor medicale, pacienții sunt în prezent stabili hemodinamic, sub monitorizare continuă și tratament de specialitate. Situația medicală rămâne dinamică și este atent supravegheată de echipele medicale”, a transmis ministrul Alexandru Rogobete.

Şapte cetăţeni greci, suporteri ai echipei PAOK, şi-au pierdut viaţa marţi într-un grav accident rutier produs pe DN 6, în localitatea Lugojel. Aceştia se deplasau cu un microbuz spre Lyon, unde urma să joace echipa lor favorită.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează