Confidenţialitate


Ministrul Muncii, despre majorarea pensiilor: Este inoportun să lansez procente | VIDEO


Ministrul Muncii, despre majorarea pensiilor: Este inoportun să lansez procente | VIDEO

Ministrul Muncii susține că ar fi inoportun să lanseze procente legate de majorarea pensiilor de la 1 septembrie.

În opinia Violetei Alexandru, Guvernul trebuie să comunice pe baza cifrelor şi a situaţiilor rezultate din încasările la buget.

“Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a pus la dispoziţie Ministerului Finanţelor toate datele pe care le avea, s-a oferit să pună în continuare orice altă dată suplimentară la dispoziţi. În momentul în care Ministerul Finanţelor, pe baza situaţii încasărilor la buget pe care cu siguranţă o va face la sfârşitul lunii iunie, va avea o fundamentare cu privire la aceste scenarii despre care vorbeşte colegul meu, în mod evident că decizia se ia în cadrul echipei, în mod evident ne-o va prezenta. Astăzi când mă întrebaţi nu am această informaţie”, a spus ministrul.

“Noi ne dorim să creştem pensiile, respectiv astăzi când discutăm am o lege în vigoare, până la eventuale schimbări în mod evident respect legea aflată în vigoare. Dacă vor apărea elemente, le va comunica ministrul Finanţelor, aşa cum a fost decis”, a explicat Violeta Alexandru.


Ultimele stiri
Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…