Confidenţialitate

Ministrul Mihăilă: Nu mai sunt bani la Sănătate din cauza iresponsabilității premierului | VIDEO

Ministrul Sănătăţii acuză că premierul “introduce sănătatea în lupta politică”.

“Sunt aici să clarific câteva lucruri care sper să nu mai fie niciodată folosite în retorica de campanie sau în retorica politică. Îmi pare rău că premierul introduce sănătatea în lupta politică şi fac un apel la responsabilitate pentru că eu, ca ministru al Sănătăţii, nu vreau să punem politica deasupra interesului pacienţilor şi a interesului public în general. Sunt aici să explic ceea ce domnul prim ministru Cîţu a spus şi astăzi, la fel cum a spus şi ieri că nu înţelege cum oamenii din centrele de vaccinare sunt neplătiţi de două-trei luni de zile. Domnul prim ministru ne spune acum că nu înţelege cum s-a întâmplat acest lucru, deşi ştia încă din aprilie că banii alocaţi Ministerului Sănătăţii nu sunt suficienţi”, a declarat, sâmbătă, Ioana Mihăilă.

Potrivit acesteia, cabinetului premierului a fost înștiințat, în primăvară, despre situaţia bugetului Ministerului Sănătăţii.

“În 28 aprilie, printr-o adresă înregistrată cu numărul de înregistrare la cabinetului premierului i-am prezentat situaţia financiară a bugetului MS. În această adresă i-am spus atunci că nu sunt suficienţi bani pentru salarii, pentru programe de sănătate, pentru acţiuni prioritare, cele care finanţează terapiile intensive din spitale, printre altele, pentru plata personalului din centrele de vaccinare”, a explicat Ioana Mihăilă.

“Din acest motiv, Ministerul Sănătăţii nu a putut redistribui fonduri din alte articole bugetare. Am cerut suplimentarea astfel: pentru medici de familie, pentru centrele de vaccinare din alte locaţii aproximativ 600 milioane de lei , precum şi pentru plata cheltuielilor de organizare şi funcţionare. Fondurile repartizate din legea bugetului, respectiv 200 de milioane de lei, ne-au fost suficiente până la nivelul lunii mai 2021, dacă ne referim la plata centrelor de vaccinare şi la plata pentru programele de sănătate. Începând din luna aprilie. domnul prim ministru a avut detaliat necesarul de bani pentru fiecare capitol bugetar de la Ministerul Sănătăţii”, a mai arătat ministrul.

Ioana Mihăilă a adăugat că, în iunie, a transmis şi un memorandum Guvernului prin care a explicat situaţia plăţilor şi faptul că s-a ajuns la “epuizarea bugetului” pentru o parte din programele naţionale de sănătate.

“În data de 8 iunie am transmis Guvernului un memorandum prin care am explicat situaţia plăţilor, dar şi faptul că am ajuns la epuizarea bugetului pentru o parte din programele naţionale de sănătate şi am cerut deblocarea reţinerii la 10% la bugetul Ministerului Sănătăţii, conform legii bugetului de stat”, a mai spus reprezentantul MS.

Ioana Mihăilă a afirmat că premierul Florin Cîţu “ştia” că bugetul Ministerului Sănătăţii pentru programele de sănătate şi alte titluri “era la fundul sacului”.

“Cu alte cuvinte, domnul prim ministru ştia că bugetul Ministerului Sănătăţii pentru programele de sănătate şi alte titluri era la fundul sacului. Au urmat discuţiile pe rectificare bugetară în care i-am adus în repetate rânduri la cunoştinţă domnului prim ministru din nou situaţia prezentată anterior, respectiv necesarul de bani pe fiecare capitol. Singurele răspunsuri din partea domnului prim ministru au fost cele legate de faptul că va rezolva la rectificare”, a mai susţinut ministrul Sănătăţii.

Totodată, ministrul Mihăilă a subliniat că faptul că se vorbeşte despre personal “neplătit, de lipsă de bani” pentru programele de sănătate şi “lipsă de resurse” pentru ambulanţe şi medicamente “se datorează doar iresponsabilităţii premierului” Florin Cîţu.

Ioana Mihăilă a arătat că de la începutul lunii iunie şi până la finalul lunii august a făcut mai multe transferuri între diferite programe pentru “a putea asigura sume necesare nevoilor acute” ale pacienţilor – vaccinarea copiilor, pentru bolnavii HIV-SIDA şi tratamentele urgente.

“Am făcut modificare pentru trimestrializare pentru a putea plăti centrele de vaccinare. Practic am mutat banii din Trimestrul IV şi Trimestrul III în primele două trimestre pentru a asigura finanţarea acestor cheltuieli. Am transferat bani de la Acţiunile prioritare – acele programe pentru pacienţii critici, pentru a putea plăti vaccinul BCG, cel antituberculos pentru vaccinarea nou-născuţilor, la început de iulie, aproximativ 3 milioane de lei. Tot de la acţiuni prioritare au fost transferaţi pentru a plăti vaccinul prin programul naţional de vaccinare pneumococic şi ROR, aproximativ 7 milioane de lei în 12 iulie. Am transferat bani de la alte programe şi de la plata cardurilor de sănătate pentru tratamentul urgent al unor pacienţi. În total 3 milioane de lei. Am transferat credite de angajament de la materiale sanitare pentru a asigura încheierea contractului pentru achiziţia de vaccin tetravalent – 9 milioane de lei. Tot de la materiale sanitare am transferat credite de angajament pentru a asigura încheierea contractelor privind tratamentul pacienţilor HIV-SIDA şi a celor cu boli hematologice – 46 milioane lei. De asemenea, am prezentat Ministerului Finanţelor o propunere de Hotărâre de Guvern, care a fost returnată neavizată către Ministerul Sănătăţii, pentru alocarea din fondul de rezervă al Guvernului de resurse financiare pentru plata vaccinului tetravalent”, a mai menţionat ministrul Sănătăţii.

Premierul Florin Cîţu a comentat sâmbătă, la Timişoara, actuala situație politică, după ce USR PLUS a depus moţiunea de cenzură împotriva sa.

“Ce facem? Guvernăm, mergem înainte, avem în continuare de făcut lucruri. Marţi, rectificarea bugetară pe care o aşteaptă foarte mulţi români. Aţi văzut că sunt deja întârzieri şi nu ştiu cum s-a întâmplat ca Ministerul Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile”, a afirmat premierul Cîţu.

Premierul Florin Cîţu a respins, vineri, afirmaţiile lui Vlad Voiculescu potrivit cărora Guvenul nu a mai dat bani Ministerului Sănătăţii pentru plata personalului din centrele de vaccinare din luna mai, menţionând că MS are un buget şi, dacă va fi nevoie, la rectificare va primi bani suplimentari.

“Ministerul Sănătăţii a avut un buget, pe care îl foloseşte, şi anume, nu are cum să dea Guvernul. La rectificare se va aloca ceva suplimentar, dacă e nevoie de bani suplimentari. Eu vreau să aduc aminte românilor că atunci când a fost nevoie de a cumpăra Remdesivir de 230 de milioane de lei imediat am aprobat din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, deci, dacă era o cerere pentru aşa ceva, ar fi fost imediat suplimentate resursele. Nu a existat. La rectificarea bugetară sunt alocate resurse. Îi aşteptăm pe colegi să vină să facem rectificarea bugetară, să mergem mai departe. (…) Eu vă spun că atunci când au cerut, au primit”, a afirmat Cîţu.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a scris, pe Facebook, că premierul Florin Cîţu nu a mai dat, din luna mai, bani pentru plata personalului din centrele de vaccinare.

FOTO: Guvernul României