Confidenţialitate


Ministrul Mediului dă vina pe alte instituții după ce un specialist al Comisiei Europene a fost șocat de mizeria și incendiile din Deltă | AUDIO


Ministrul Mediului dă vina pe alte instituții după ce un specialist al Comisiei Europene a fost șocat de mizeria și incendiile din Deltă | AUDIO

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, dă vina pe alte instituții ale statului după ce fotografii făcute de un specialist european în biodiversitate s-au viralizat. Acestea arătau gunoaie și incendii în mai multe zone, printre care și Delta Dunării, teritoriu protejat mondial.

Tánczos Barna acuză la Europa FM că majoritatea sesizărilor penale făcute de Garda de Mediu și Garda Forestieră sunt închise de procurori:

„-Control în Deltă se face zi de zi, ARBDD-ul (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării) face controale și ARBDD-ul aplică amenzile.

– Cu ce rezultate în ultimele zile?

-Nu puteți responsabiliza o singură instituție în momentul în care milioane de cetățeni, sute de mii de cetățeni aprind câte 10.000 – 20.000 de focuri simultan în toată țara. Este nevoie de sprijinul Poliției, al Ministerului Agriculturii, al procuraturii, astfel încât dosarele penale pe care le face Garda de Mediu și Garda Forestieră să nu fie închise de fiecare dată sau în majoritatea cazurilor în începerea urmăririi penale.

– Concret, în cazul controalelor recente în Delta Dunării, care sunt rezultatele?

-Vă dau o situație cu controalele recente, nu le am în momentul de față.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Grégoire Dubois, un specialist pentru diversitate, angajat al Comisiei Europene, s-a declarat șocat de mizeria și incendiile văzute în România, inclusiv în Delta Dunării, teritoriu protejat UNESCO.

Aflat recent în țara noastră într-o vizită privată, Grégoire Dubois a povestit pe contul său de Linkedin că a plecat deprimat din România după ce a văzut „o realitate terifiantă” care îi amintește de distrugerile mediului care se întâmplă la scară largă și în alte zone ale Europei. Postarea are peste 17.000 de reacții și este documentată inclusiv cu fotografii în care se vad incendii și grămezi de gunoaie.

Miercuri, fostul șef al Gărzii de Mediu acuza că autoritățile sunt în cârdășie cu braconierii din Deltă care în această perioadă dau foc chiar și vegetației în care păsările protejate de lege tocmai și-au depus ouăle.

Octavian Berceanu acuza autoritățile că nu dau amenzi și nu suspendă subvențiile APIA celor care pornesc focuri.

„Braconieri care au nevoie de un luciu de apă pentru braconajul piscicol, braconieri care înțeleg că păsările din Deltă au venit să se cuibărească și au fost arse cuiburile cu această ocazie. Au aceeași nevoie ca și ei de pește și apare această concurență cu biodiversitatea. Sunt foarte multe cârdășii la nivel local și-n momentul în care este depistată persoana care a ars și instituțiile statului ar trebui să dea amenzi, nu se mai întâmplă nimic. Pentru că în momentul respectiv este suspendată subvenția agricolă și primarul nu mai primește voturi”, spunea Berceanu.

Foto: Inquam Photos / Casian Mitu


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează