Confidenţialitate


Ministrul Alexe vrea ca legea care protejează parcurile naturale să fie reanalizată în Parlament | AUDIO


Ministrul Alexe vrea ca legea care protejează parcurile naturale să fie reanalizată în Parlament | AUDIO

Ministrul Mediului, Costel Alexe, cere Parlamentului să reanalizeze proiectul de lege prin care propunea protecție strictă pentru 75% din suprafața fiecărui Parc Național din țară.

Inițiativa a primit aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare de Mediu și Agricultură, pe motiv că acest grad de protecție era deja prevăzut de legile înu vigoare.

Ministrul nu a exclus posibilitatea emiterii unei ordonanțe de urgență cu același subiect dacă parlamentul nu va organiza dezbateri cu toți cei interesați și nu va ține cont de dorințele oamenilor:

“Ne propunem să oferim României și cetățenilor 13 parcuri naționale, în care aproximativ 75% din suprafață să fie în zona de stricta protecție și restul să fie cu zona de conservare. Cât populația României își dorește un grad mai mare de protecție în parcurile naționale, este evident că și legislativul, Camera Deputaților, va trebui să se supună voinței publice. De aceea, am solicitat într-o discuție cu vice-președintele Comisiei de Mediu, să reîntoarcem această inițiativă legislativă în cadrul comisiilor, să facem dezbaterea cu mediul academic și toți ceilalți implicați, să avem o lege foarte bună, care să protejeze parcurile naționale din România”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În acest moment, procentul zonelor de protecție din Parcurile Naționale variază între 34 și 81%.

Printr-o decizie recentă, 350 de hectare noi din suprafața parcului Piatra Craiului au fost introduse în zona de protecție.

Directorul administrativ al Parcului Național Piatra Craiului, Mircea Vergheleț:

“Toată zona de gol alpin este practic introdusă în zona de protecție strictă, deci nu se pășunează în zona cea mai importantă a parcului, unde avem specii foarte valoroase – Garofița Pietrei Craiului, acolo este Raiul ei. Partea de pășuni, care este un pic mai jos, atât pășunile naturale, cât și cele secundare, care sunt deschise de sute de ani de locuitorii comunității în interiorul parcului, sunt introduse în zone de protecție integrală și sunt permise aceste activități de pășunat tradițional. Dacă nu mai pășunează la Curmătura, de exemplu, vine pădurea peste.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În acest moment, Parcurile Naționale din țară au o suprafață totală de 318.000 de hectare, din care 240.000 sunt doar păduri.

Doar jumătate din suprafețele parcurilor este ferită de exploatarea forestieră.


Ultimele stiri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă…

ANM: Informare meteo de intensificări ale vântului, răcire accentuată a vremii și ploi moderate cantitativ

Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă

Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează