Ministrul Proiectelor Europene: România și-a asumat reforma pensiilor magistraților prin angajamentele din PNRR. Blocarea acestui proces tocmai de către magistrați ne costă 231 milioane de euro
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
România şi-a asumat reforma pensiilor magistraţilor prin angajamentele din PNRR, iar blocarea acestui proces tocmai de către magistraţi ne costă 231 milioane de euro, a afirmat, marţi, ministrul Investiţiilor şi proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru. România are termen limită data de 28 noiembrie pentru a îndeplini acest jalon, astfel încât să deblocheze cele 231 de milioane de euro.
Ministrul Dragoș Pîslaru consideră că România „trebuie să reaşeze sistemul public de pensii astfel încât el să devină echitabil pentru toţi”. El a spus că premierul și ceilalți miniștri apreciează munca magistraților, dar a subliniat că și alte categorii, precum personalul medical, cadrele didactice, pompierii sau polițiștii desfășoară activități esențiale pentru funcționarea statului.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Trebuie să reaşezăm sistemul public de pensii astfel încât el să devină echitabil pentru toţi”
„Oana Gheorghiu a declarat ceva ce este absolut evident pentru toată lumea: România nu îşi mai permite să plătească pensii speciale. Oricât de greu de acceptat ar fi acest lucru de către magistraţi, trebuie să reaşezăm sistemul public de pensii astfel încât el să devină echitabil pentru toţi. Prim-ministrul Ilie Bolojan şi toţi colegii din Guvern au absolut toată reverenţa pentru magistraţi şi pentru munca extrem de dificilă pe care o fac zi de zi. Însă în egală măsură le purtăm acest respect şi doctorilor şi asistenţilor medicali, profesorilor şi educatorilor, pompierilor şi poliţiştilor”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Ministrul a atras atenția că România nu îşi permite un sistem de pensii generos doar pentru unii şi foarte costisitor pentru cei mulţi. El s-a declarat solidar cu vicepremierul Oana Gheorghiu, la adresa căreia Consiliul Suprem al Magistraturii a depus plângere penală pentru incitare la ură şi discriminare. Supărarea magistraților vine după ce Oana Gheorghiu a declarat că pensia unui magistrat ar putea însemna banii pentru hrană ai unui copil care se culcă flămând sau fondurile unui spital care are nevoie de medicamente.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Prin angajamentele din PNRR, România şi-a asumat reforma pensiilor magistraţilor”
„Vreau să fiu cât se poate de clar: dacă a spune ce e drept şi just pentru fiecare român este interpretat de către o parte dintre magistraţi ca fiind incitare la ură, atunci doresc să mă auto-denunţ. Sunt solidar cu Oana Gheorghiu şi îi mulţumesc public pentru curajul de a spune cu fermitate lucrurile pe care majoritatea politicienilor oportunişti din România nu îndrăznesc nici măcar să le şoptească. Şi pe această cale ţin să reamintesc: prin angajamentele din PNRR, România şi-a asumat reforma pensiilor magistraţilor. Blocarea acestui proces tocmai de către magistraţi ne costă 231 milioane de euro”, a subliniat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Potrivit ministrului Pîslaru, de reforma pensiilor magistraților depinde un jalon PNRR în valoare de 231 de milioane de euro, bani care sunt acum suspendați de Comisia Europeană. Termenul limită pentru îndeplinirea acestei reforme este 28 noiembrie.





