Confidenţialitate


Ministrul Educației propune ca masca să nu mai fie obligatorie la orele de educație fizică


Ministrul Educației propune ca masca să nu mai fie obligatorie la orele de educație fizică

Sorin Cîmpeanu spune că, în majoritatea țărilor europene, elevii nu poartă mască la orele de sport.

Decizia va fi luată împreună cu specialiștii din sănătate, care vor analiza și ce alte modificări ar trebui aduse ordinului comun semnat de miniștrii Educației și Sănătății cu privire la funcționarea școlilor:

„Va face obiectul discuțiile între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, Ministerul Educației susținând această regulă, în Luxemburg portul măștii este obligatoriu de la vestiar și până la locul în care se derulează ora de educație fizică, nu și în timpul orelor de educație fizică.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O altă modificare propusă de Ministrul Educației se referă la elevii din învățământul special, pentru care ar trebui permisă participarea fizică la cursuri, indiferent dacă localitatea unde se află școala intră în scenariul roșu. Sorin Cîmpeanu spune că în aceste clase, sunt foarte puțini elevi.

Ministrul Educației a cerut ca de la jumătatea lunii, personalul din educație să aibă prioritate la vaccinare:

„Încă din a doua jumătate a acestei luni, personalul din învățământ va avea o prioritate sistemică în cadrul procesului de vaccinare. Personalul din Educație a demonstrat că este prima cea mai numeroasă categorie din cele 9 categorii de lucrători esențiali care au disponibilitate de vaccinare.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că, în școli, nu s-au înregistat în aceste zile cazuri de coronavirus și nici elevi care să prezinte simptome.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu