Confidenţialitate


Ministrul Educației: Îmi doresc să nu se mai folosească telefonul în timpul orei


Ministrul Educației, Liviu Pop, vine cu o nouă propunere: în timpul orelor, elevii vor renunța la telefoanele mobile. Acestea vor fi lăsate într-o zonă special amenajată, securizată, de unde vor putea fi ridicate la terminarea cursurilor.

Ministrul ar vrea totodată să nu mai existe elev de serviciu.

Toate aceste propuneri vor fi analizate într-o dezbatere cu profesorii, elevii și părinții despre regulamentul de funcționare a învățământului preuniversitar – a spus Liviu Pop, aflat la Buzău, unde a participat la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor.

”Îmi doresc foarte mult să nu se mai folosească telefonul în timpul orei şi să existe o zonă în care să se depoziteze telefoanele mobile în timpul orei. Îmi doresc din acest punct de vedere o eficientizare a procesului instructiv-educativ, dar, pentru asta, avem nevoie şi de partener, de autorităţile locale si, de ce nu, de mass-media”, a spus ministrul Liviu Pop.

Liviu Pop nu mai vrea nici elevi de serviciu. Ministrul Educației a spus că oricine altcineva se poate ocupa de paza în şcoală, nu un elev care în timpul în care este de serviciu este privat de actul educaţional

”Dorinţa mea e să nu mai fie elev de serviciu, dar, după o dezbatere amplă pe regulamentul de organizare si functionare a învăţământului preuniversitar, vom decide alături de parteneri, de părinţi şi de elevi, dar nu îmi doresc foarte mult să nu mai avem serviciu pe şcoală ”, a mai spus ministrul Liviu Pop.

Săptămâna trecută, ministrul Educației, Liviu Pop, anunța, la Sibiu, că elevii nu vor mai fi nevoiți să stea de serviciu la intrarea în școli, deoarece lipsesc de la ore în acest timp. Locul lor va fi luat de cadrele didactice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează