Confidenţialitate


Ministrul Educației: „Asociația de părinți se va ocupa de cumpărarea auxiliarelor”


Ministrul Educației: „Asociația de părinți se va ocupa de cumpărarea auxiliarelor”

La o săptămână după anuţul că toate auxiliarele care circulă în şcoli vor fi revizuite, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, spune că din acest an şcolar asociaţiile de părinţi vor fi cele care vor cumpăra aceste materiale, fără implicarea directă a cadrelor didactice.

În următoarele zile va fi pus în dezbatere publică ordinul de ministru cu noile reguli în privinţa auxiliarelor.

“Auxiliarele se aprobă de Minister. dacă un profesor sau un învăţător îşi doreşte să comande aceste auxiliare trebuie să ceară acordul Consiliului profesoral din unitatea respectivă, să obţină avizul Inspectoratului Şcolar şi obligatoriu avizul Asociaţiei de părinţi. Asociaţia de părinţi se ocupă de gestionarea acestor auxiliare. Achiziţionarea lor, absolut totul este în grija părinţilor. Pe actualul cadru legislativ, nu poate părelua această sarcină statul. De aceea, o parte din gratuitatea educaţiei elevului e asigurată de părinte”, a susținut Liviu Pop, într-o conferință d epresă la Ministerul Educației.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Noile auxiliare vor putea fi comandate din lista celor pe care Ministerul le va aviza până la începutul anului şcolar.


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează