Confidenţialitate

Ministrul Aurescu, de Ziua Europei: Lecţiile învăţate din actuala pandemie trebuie să fie îndreptate în direcţia creşterii rezilienţei strategice a UE

Ministrul Afacerilor Externe a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul marcării Zilei Europei.

“La 9 mai 1950, prin Declaraţia Schuman, a fost lansat procesul de integrare europeană, pornind de la idealul de solidaritate şi unitate pe continentul nostru. Experienţa ultimului an, în care Uniunea Europeană şi statele membre s-au confruntat cu o provocare de neimaginat în zilele noastre, ne determină să reinvestim energie în promovarea esenţei ‘actului de naştere’ al proiectului european.

Acţiunea comună europeană, bazată pe respect şi încredere, pe solidaritate şi cooperare, rămâne cel mai puternic instrument în construcţia şi consolidarea securităţii şi prosperităţii la nivel european”, consideră Bogdan Aurescu.

“Uitându-ne înapoi la provocările acestui an, realizăm, o dată în plus, că proiectul european rămâne baza stabilităţii noastre, precum şi un îndemn puternic pentru leadership global şi rezilienţă strategică ale Uniunii. În momente de incertitudine de o intensitate fără precedent, ne-am convins cu toţii, încă o dată, că 27 de state membre, cu realităţi şi priorităţi proprii, pot pune în comun în cadrul Uniunii Europene, ‘eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă’, aşa cum arăta şi Declaraţia Schuman.

România s-a implicat în acţiunea comună europeană ca răspuns la criză, atât în interiorul Uniunii, cât şi faţă de partenerii cei mai apropiaţi. Am contribuit direct la punerea în aplicare a măsurilor europene de solidaritate. În cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă, România a fost primul dintre statele membre UE care a preluat responsabilităţile stabilirii unei rezerve strategice de echipamente medicale pentru întreaga Uniune (RescEU), pe care le-am transferat ulterior, în funcţie de necesităţi, către diverse state membre ale UE sau partenerilor apropiaţi din Balcanii de Vest. Tot în spiritul solidarităţii europene, medici şi asistenţi medicali români au sprijinit eforturile personalului medical din state precum Italia, Slovacia sau Republica Moldova pentru a reuşi să gestioneze efectele pandemiei. Din cota de vaccinuri alocată României, în calitate de stat membru UE, peste 300.000 de doze au fost donate către Republica Moldova, pentru a sprijini eforturile statului vecin în lupta cu pandemia”, adaugă șeful MAE.

“Astăzi, de Ziua Europei, demarăm un proces de reflecţie asupra modalităţilor prin care putem întări acţiunea europeană şi Uniunea în sine, în beneficiul cetăţenilor europeni. Lecţiile învăţate din actuala pandemie trebuie să fie îndreptate în direcţia creşterii rezilienţei strategice a Uniunii Europene şi a statelor membre, iar Conferinţa privind viitorul Europei, care se lansează astăzi, în mod simbolic, la Strasbourg, reprezintă cel mai bun cadru pentru o dezbatere largă, în acest scop. Cetăţenii europeni, inclusiv cetăţenii români, îşi vor face auzite preocupările şi aşteptările de la Uniune, uniţi în jurul aceluiaşi scop – acela de a întări proiectul european în beneficiul tuturor, prezent şi viitor.

O Uniune Europeană puternică, solidară, rezilientă, unită şi coezivă este esenţială nu numai pentru statele membre şi cetăţenii europeni, ci şi pentru prosperitatea şi stabilitatea regională şi globală. În cadrul procesului de extindere, uşa Uniunii Europene trebuie să rămână deschisă către partenerii care demonstrează practic voinţa reală de a adera la valorile noastre comune şi care depun eforturi credibile în acest sens. Totodată, implicarea şi acţiunea eficientă a UE în Vecinătatea Estică şi Sudică sunt necesare pentru realizarea interesului nostru strategic de a proiecta un climat de securitate, stabilitate democratică, progres socio-economic şi prosperitate în vecinătatea noastră imediată. Uniunea Europeană nu poate fi cu adevărat un actor cu proiecţie globală dacă nu este influentă în propria sa vecinătate. În aceeaşi măsură, consolidarea relaţiilor cu partenerii noştri globali, îndeosebi cu cei de care ne leagă valori şi o istorie comună, va contribui la construirea unei lumi mai puternice, mai paşnice şi mai prospere. Parteneriatul transatlantic este mai necesar ca niciodată, în acest scop”, mai precizează ministrul.

“Analizând realizările de până acum ale Uniunii, reflectând la diversele obstacole cărora a trebuit să le facem faţă şi reflectând asupra posibilelor provocări şi acţiuni viitoare, nu putem decât să ne dorim ca Uniunea Europeană unită şi integrată să prospere, rămânând ferm ataşaţi valorilor care ne definesc. Doar împreună vom reuşi!”, conchide Bogdan Aurescu.