Ministra Mediului propune legi mai dure pentru cei care solicită avize pentru iazuri piscicole, dar în realitate ajung să exploateze nisip și pietriș | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea
România este raiul iazurilor piscicole, cel puţin pe hârtie. În realitate este raiul craterelor. Dintre cele 1.200 de avize de gospodărire a apelor, sub 10% au fost realizate în ultimii zece ani, spune ministra Mediului.
La începutul lunii, Diana Buzoianu a declanșat o serie de verificări – există suspiciunea că proiectele autorizate drept „iazuri piscicole” ar fi fost folosite pentru a se exploata nisip și pietriș.
„Ce avem noi în ultimii 10 ani de zile? Sunt 1.200 de avize de gospodărire a apelor care au fost date pentru amenajări de iazuri piscicole. Mai puţin de 10% dintre aceste iazuri piscicole care au fost avizate există efectiv în teren, deci aproape 102 astfel de obiective au fost realizate în ultimii zece ani”, a spus ministra Mediului.
În final, firmele de construcții exploatau peste măsură terenul, pentru a scoate agregate cu mai puțini bani, iar în momentul de față există o cantitate foarte mare.
„Noi în ultimii zece ani vorbim oficial de 230 de milioane mc de agregate extrase prin iazuri piscicole, dar în realitate la controalele care au fost realizate de către autorităţile de mediu în zonele respective, a reieşit foarte clar că, de fapt, această cantitate era mult peste în realitate. Deci, se exploata cu depăşirea perimetrelor care erau date pentru avizele respective”, a declarat ministra Mediului.
Ministrul a atras atenția că multe dintre aceste terenuri sunt abandonate ani în șir, iar craterele reprezintă un pericol pentru oameni și animale.
Diana Buzoianu a subliniat că se vor face modificări legislative pentru a limita prelungirea autorizațiilor
„Vom limita termenul pentru prelungirea acestor autorizaţii. De asemenea, vom avea o reglementare mult mai restrictivă pe garanţia care trebuie să fie dată. Și suntem în discuții cu ANRM (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier – n.red.) pentru a crește această garanție, să modificăm ordinul comun și să vedem exact și cine poate să decidă executarea acestei garanții, pentru că ministerul Mediului își dorește ca prin autoritățile de mediu să aibă un rol mult mai decisiv în ceea ce privește excutarea garanției, pentru că autoritățile de mediu pot merge pe teren, pot vedea când este nevoie de executarea acestor garanții”, a afirmat Diana Buzoianu.






