Confidenţialitate


PITEȘTI: Jocurile de noroc vor fi permise doar în hotelurile acreditate şi în marile centre comerciale


PITEȘTI: Jocurile de noroc vor fi permise doar în hotelurile acreditate şi în marile centre comerciale

Jocurile de noroc vor fi interzise în municipiul Piteşti, cu excepţia spaţiilor găzduite de hotelurile acreditate de Ministerul Turismului şi în marile centre comerciale, a anunţat, joi, primarul Cristian Gentea.

“Am discutat cu toţi actorii implicaţi, am analizat şi am ajuns la o concluzie: voi propune Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care vom interzice toate jocurile de noroc din municipiu. Nu vom mai avea asemenea locaţii la fiecare colţ de stradă, la fiecare parter de bloc, lângă unităţile de învăţământ! Însă, ţinând cont şi de situaţia angajaţilor acestor operatori, jocurile vor fi permise doar în hotelurile acreditate de Ministerul Turismului şi în centrele comerciale mari”, a transmis edilul, citat de Agerpres.

Cristian Gentea a precizat că aceste spaţii vor avea restricţii privind culoarea exteriorului, nu vor avea reclame luminoase şi “vor plăti o taxă anuală substanţială”.

Primăria Piteşti a organizat, pe 2 aprilie, o consultare publică privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc la nivelul municipiului, în contextul adoptării OUG 7/2026. La consultare au fost invitaţi să participe cetăţeni, reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului educaţional, social şi de afaceri, precum şi reprezentanţi ai organismelor de profil din domeniul jocurilor de noroc.

Guvernul a modificat, în luna februarie, reglementările referitoare la organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, prin introducerea obligaţiei operatorilor licenţiaţi de a obţine, pe lângă licenţa naţională, şi o autorizaţie de funcţionare de la autoritatea administraţiei publice locale pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea.


Ultimele stiri
Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert

Iranul avertizează că ar putea lovi bazele americane din Europa, inclusiv din România, dacă SUA reiau atacurile |…

Tinerii cu venituri de până la 4.000 de lei ar putea primi ajutor de la stat pentru chirie.…

Proteste de amploare în Franța: Sute de mii de oameni cer salarii mai mari și condiții mai bune…

Două avioane, vizate de alerte cu bombă pe Aeroportul Otopeni. Amenințările s-au dovedit false | AUDIO

Actorul britanic Russell Brand, găsit vinovat de viol și agresiuni sexuale de un tribunal din Londra. Pronunțarea pedepsei,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează