Confidenţialitate


Biserica Sfântului Mormânt a fost redeschisă; credincioşii ar putea participa la ceremonia primirii Sfintei Lumini | AUDIO


Biserica Sfântului Mormânt a fost redeschisă; credincioşii ar putea participa la ceremonia primirii Sfintei Lumini | AUDIO

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost redeschisă după 40 de zile de restricţii impuse în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, iar reluarea accesului credincioşilor în sfântul lăcaş face posibilă participarea la ceremonia primirii Sfintei Lumini, a transmis, joi, Agenţia Basilica a Patriarhiei Române, citată de Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Israeliene, redeschiderea are loc în urma schimbării politicii de apărare şi a actualizării instrucţiunilor Comandamentului Frontului Intern.

“Începând din dimineaţa zilei de joi, 9 aprilie 2026, locurile sfinte din oraşul Ierusalim vor fi redeschise pentru vizite şi rugăciune”, se arată în comunicat.

Pe lângă Biserica Sfântului Mormânt, au fost redeschise şi alte locuri sfinte importante, între care Zidul Plângerii şi Muntele Templului, în condiţii de securitate sporită.

În acest context, poliţia israeliană a dispus măsuri sporite de securitate în întreg oraşul pentru gestionarea numărului mare de pelerini aşteptaţi.

“Comandantul districtului Ierusalim, chestorul Avshalom Peled, a dispus o mobilizare operaţională sporită, în cadrul căreia sute de poliţişti, luptători ai Poliţiei de Frontieră şi voluntari vor fi desfăşuraţi în întreg oraşul Ierusalim, pe principalele artere de circulaţie, în Oraşul Vechi şi în locurile sfinte, cu scopul de a permite tuturor credincioşilor şi vizitatorilor să ajungă în siguranţă şi să îşi exercite libertatea de cult, cu respectarea strictă a ordinii şi siguranţei publice”, precizează Poliţia Israeliană, citată de basilica.ro.

Poliţia a transmis şi recomandări pentru cei care vor ajunge în zonă în perioada următoare: “Având în vedere aglomeraţia preconizată, adresăm publicului apelul de a da dovadă de răbdare, de a respecta indicaţiile poliţiştilor, de a manifesta vigilenţă faţă de obiecte suspecte”.

Potrivit corespondentului ERTnews la Ierusalim, în dimineaţa Sfintei şi Marii Joi a fost deja oficiată Sfânta Liturghie cu rânduiala spălării picioarelor de către Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului şi părinţii aghiotafiţi, iar un număr considerabil de credincioşi s-a deplasat la Biserica Sfântului Mormânt.

Rămâne însă de stabilit modul concret de desfăşurare a slujbei Învierii şi a ceremoniei Sfintei Lumini, în funcţie de deciziile care vor fi luate în urma întâlnirii dintre Patriarhie şi autorităţile din Oraşul Vechi.

Patriarhia Română va organiza şi în acest an aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim. Aceasta va fi adusă cu o cursă specială în Sâmbăta Mare, urmând a fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează