Confidenţialitate


Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru modernizarea Gării de Nord | AUDIO


Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru modernizarea Gării de Nord | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Primul pas pentru modernizarea Gării de Nord din București. Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire, necesară pentru a începe lucrările de reabilitare, care se vor face în etape. Prima fază a reabilitării va costa peste jumătate de miliard de lei, iar lucrările vor dura aproape patru ani.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Modernizarea Gării de Nord se va face în trei etape. În prima fază se va lucra la consolidarea celor trei corpuri de clădire care fac parte din ansamblul istoric al Gării de Nord. De asemenea, vor fi reabilitate fațadele și vor fi refăcute instalațiile.

În faza a doua se va lucra la peroane, liniile de cale ferată și copertine, iar etapa a treia va viza lucrările pentru un corp nou și pentru parcare.

Lucrările din prima etapă vor fi executate de două firme românești, care în primele nouă luni vor realiza proiectul, iar în următorii aproape patru ani se vor ocupa efectiv de modernizare.

În urma reabilitării, aspectul exterior al Gării de Nord din București nu se va schimba foarte mult din punct de vedere arhitectural, spune ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban. Firmele care vor face modernizările sunt obligate să păstreze valoarea arhitectonică și istorică a Gării, construită în 1872.

Ultima modernizare a Gării de Nord s-a făcut la sfârșitul anilor ’90.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu