Confidenţialitate


Ministerul Sănătăţii: Institutul Cantacuzino va putea produce vaccinuri peste cel puțin 2 ani


Secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu, a anunţat că Institutul Cantacuzino va putea produce vaccinuri peste cel puţin doi ani, menţionând că primul vaccin va fi BCG-UL, antituberculoză, urmând cel antigripal, iar până la sfârşitul anului se va deschide o linie de fiolaj.

“În momentul de faţă nu s-au stabilit datele exacte pentru începerea producţiei de vaccinuri. Se ia în calcul, pentru producţia de BCG, o durată minimă de cel puţin doi ani, iar în ceea ce priveşte reluarea producţiei de vaccin antigripal, acesta va fi ceva mai lungă. Practic, noi, acum, punem bazele planului de relansare acestor producţii, cel puţin pe aceste două direcţii, urmând ca pe măsură de înaintăm să venim cu informaţii mai precise”, a declarat secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu.

Managerul Institutului Cantacuzino, Mircea Ioan Pop, a explicat că producerea de vaccinuri necesită mult timp şi multe măsuri.

“Încă nu este vorba de vaccinuri, Cantacuzino nu a mai produs vaccinuri de un număr de ani şi pentru reluarea producţiei de vaccinuri sunt necesare mai multe măsuri. Aceste lucruri au fost discutate astăzi de către participanţii la întâlnire şi toţi sunt pro relansării Institutului Cantacuzino, care fiind un institut strategic este bine să existe o lungă perspectivă în interesul sănătăţii publice din România”, a menţionat Managerul Institutului Cantacuzino, Mircea Ioan Pop.

Declarațiile au fost făcute astăzi, la Ministerul Sănătăţii, la şedinţa comitetului interministerial condusă de Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, pentru luarea primelor măsuri de relansare a activităţii Institutului Cantacuzino.

La ședință au participat reprezentanţii a 11 ministere, printre care și Tudorel Toader şi Liviu Pop.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează