Confidenţialitate


Ministerul Sănătății: Aplicarea planului național pentru combaterea cancerului a fost amânată


Ministerul Sănătății: Aplicarea planului național pentru combaterea cancerului a fost amânată

Ministerul Sănătății trebuia să publice până în iunie normele de aplicare a planului care a fost adoptat printr-o lege promulgată în noiembrie anul trecut. Una din măsurile de prevenție era condiționată de înființarea unor departamente de sănătate publică la toate spitalele din România.

Legea fusese inițiată chiar de ministrul Alexandru Rafila – care a lansat, acum, în consultare publică, un nou plan de combatere a cancerului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Noi am început din decembrie 2022 să evaluăm forma care a fost publicată în Monitorul Oficial şi aprobată de Parlamentul României. Din păcate, foarte multe din lucrurile prevăzute acolo nu sunt aplicabile şi nu au nicio legătură cu prevenirea sau cu diagnosticul şi tratamentul cancerului şi atunci am apelat la cei mai buni specialişti din domeniul oncologie, avem o comisie multidisciplinară de oncologie.”

Potrivit ministrului, 100.000 de români sunt diagnosticati în fiecare an cu cancer.

Noul plan poate fi adoptat fie prin Ordonanţă, fie în Parlament, a spus Alexandru Rafila:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

”Accesul la servicii începând cu cele de prevenţie, la medicul de familie, cele de diagnostic, cele de tratament, accesul la medicina personalizată sunt prevăzute în noua formă a contractului cadru. Pentru multe investigaţii se elimină acele limite, bariere care făceau ca investigaţiile să se facă târziu. Mai mult, am aprobat prin hotărârea Guvernului desființarea Comisiei de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate care făcea așa-zisa programare a pacienților la PET-CT, o investigație esențială pentru diagnosticul pacienților suspecți de cancer. Începând de la 1 iulie, pacienții vor putea fi trimiși la această investigație de către medicul specialist oncolog”.

 

Potrivit unui comunicat de presă,  Ministerul Sănătății a lansat pentru consultare publică noua variantă a PNCC, rezultat al activității de 4 luni a comisiei multidisciplinare de Oncologie, formată din 20 de specialiști din toate domeniile medicale cu responsabilități în domeniul oncologiei (oncologie medicală, chirurgie oncologică, radioterapie, onco-hematologie, hematologie pediatrică, anatomie patologică, radiologie, genetică medicală, medicină de familie, sănătate publică, farmacie). Au contribuit și alți specialiști din comisia de radioterapie și subcomisiile de oncologie medicală și chirurgie oncologică.

Comisia a stabilit obiectivele generale ale noului Plan Național de Control al Cancerului și măsurile care trebuie luate pentru atingerea acestora:

  1. Dezvoltarea unui sistem integrat de informații de sănătate în oncologie pentru prevenirea și îngrijirea cancerului bazate pe evidenţe și creșterea capacității de cercetare
  2. Asigurarea cadrului consolidat pentru un sistem de prevenţie primară consecvent şi durabil
  3. Dezvoltarea cadrului de depistare precoce a cancerului
  4. Asigurarea accesului egal și echitabil la diagnostic si îngrijire de calitate înaltă
  5. Îmbunătățirea calităţii vieţii pentru pacienții diagnosticaţi cu cancer, a supravieţuitorilor de cancer și a familiilor și persoanelor care îngrijesc bolnavi de cancer
  6. Dezvoltarea cercetării în oncologie
  7. Asigurarea și dezvoltarea resurselor umane în oncologie

 

Planul Naţional de Combatere şi Control al Cancerului poate fi consultat pe pagina web a Ministerului Sănătăţii: https://ms.ro/ro/informatii-de-interes-public/noutati/planul-naţional-de-combatere-şi-control-al-cancerului-pncc/


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „ Ar prelua funcția la…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează