Confidenţialitate


Ministerul Mediului: Norul de fum de la incendiul din sectorul 6 se îndreaptă spre estul și sud-estul Capitalei


Ministerul Mediului: Norul de fum de la incendiul din sectorul 6 se îndreaptă spre estul și sud-estul Capitalei

Sursa foto: Facebook Info Trafic București-Ilfov

Autolaboratorul mobil al Direcţiei de Mediu Bucureşti a fost amplasat într-o zonă rezidenţială din apropierea incendiului din Sectorul 6, iar datele preliminare nu indică depăşiri semnificative ale particulelor în suspensie, a informat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Conform sursei citate, norul de fum este estimat să se deplaseze către est-sud-est.

“În contextul incendiului de proporţii produs astăzi, 28 decembrie, la un depozit de materiale situat pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 367-379, Sectorul 6, Municipiul Bucureşti, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor informează că situaţia este monitorizată permanent prin reţeaua naţională de monitorizare a calităţii aerului şi prin structurile subordonate. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 mp, la un depozit de materiale plastice, unde au ars materiale de instalaţii, centrale termice, ţevi şi fitinguri. Cauza incendiului nu este cunoscută la acest moment. Conform informaţiilor transmise de comisarii de la Garda Naţională de Mediu aflaţi în teren, în spatele depozitului există un punct de stocare temporară a deşeurilor de biomasă aparţinând SC Urban SA, iar pompierii coordonează intervenţia inclusiv în această zonă pentru prevenirea propagării incendiului.”, a transmis ministerul printr-un comunicat postat pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, calitatea aerului este monitorizată în timp real.

“Autolaboratorul mobil al Direcţiei Judeţene de Mediu Bucureşti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate – ANMAP a ajuns în teren, a fost amplasat într-o zonă rezidenţială din proximitatea amplasamentului incendiat, pe direcţia de deplasare a norului de fum, şi a început monitorizarea în timp real a calităţii aerului. La acest moment, datele înregistrate de staţiile fixe din proximitate nu indică depăşiri semnificative ale valorilor de particule în suspensie. Valorile aferente intervalului orar 14:00 sunt în curs de validare şi vor fi comunicate imediat ce vor fi disponibile”, subliniază Ministerul Mediului.

Conform estimărilor specialiştilor de la Administraţia Naţională de Meteorologie RA, circulaţia aerului este predominant din sector vest-nord-vest, cu rafale de vânt care pot atinge 50-60 km/h, iar norul de fum este estimat să se deplaseze către est-sud-est.

“În acest context, populaţia din zonele aflate pe direcţia de deplasare a norului de fum este rugată să respecte mesajele RO-ALERT emise de autorităţi şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită în aer liber. Imediat ce incendiul va fi lichidat şi intervenţia va fi finalizată, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu vor demara procedura de inspecţie pentru a dispunere măsurile legale care se impun. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va reveni cu informări oficiale pe măsură ce situaţia evoluează şi sunt disponibile date suplimentare.”, se mai precizează în comunicat.


Ultimele stiri
Premierul Donald Tusk avertizează că Polonia ar putea ieși din UE, pe fondul tensiunilor interne privind fondurile de…

Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală gratuită. Deputat PNL: „Nu va mai fi un…

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Sper că pachetele legislative pentru reforma administrației și pentru relansare economică să fie aprobate…

Reacții internaționale după atacul armat dintr-o școală din vestul Canadei, în care nouă persoane și-au pierdut viața, iar…

Reduceri semnificate la pachetele de vacanță pentru 2026 până la sfârșitul acestei săptămâni. De la ce preț pornesc…

ANSVSA îi încurajează pe copii și părinți să participe la cursurile opționale pentru o alimentație sănătoasă. Cei mici…

Kristof Lajos, supranumit „profesorul de genii”, a fost condamnat definitiv la șapte ani și 10 luni închisoare pentru…

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentații marilor companii americane: Le-am transmis că există toată deschiderea din partea…

Deputatul USR, Alexandru Dimitriu, despre decizia șefei ICCJ de a solicita CCR să sesizeze CJUE privind legea pensiilor…

Piața Victoriei. Invitat este ministrul Dezvoltării, Cseke Attila | AUDIO