Confidenţialitate


Ministerul Mediului: „Schimbările climatice sunt dovada clară că Pământul suferă”


Ministerul Mediului: „Schimbările climatice sunt dovada clară că Pământul suferă”

Ziua Planetei Pământ, cunoscută și ca „Ziua Mamei-Pământ” (22 aprilie), este marcată în toată lumea. În 2018, acțiunile se concentrează pe reducerea poluării cu materiale plastice, potrivit www.earthday.org.

Mai multe state au anunțat că au luat sau pregătesc măsuri în acest sens.

În România, reprezentanții Ministerului Mediului au marcat „Ziua Pământului” printr-un mesaj publicat pe Facebook:

„Este acel moment când ar trebui ca toți să conștientizăm că Pământul este unic, nu avem altul de rezervă.” Ministerul Mediului

Ziua Plantei Pământ a fost marcată pentru prima dată în 1970 la inițiativa senatorului american  Gaylord Nelson. Cu timpul, tot mai multe state au început să sărbătorească această zi. În prezent, acțiuni dedicate „Zilei Planetei Pământ” sunt organizate în 140 de țări.

În România, sunt programate plantări şi lucrări de protecție a mediului (curățare, amenajare, întreținere a spațiilor verzi).

„Avem datoria, unul față de celălalt și toți față de generațiile viitoare, să avem grijă de planeta noastră, să îi gestionăm responsabil resursele fără a le epuiza, să îi păstrăm apele solul și aerul curate, să combatem poluarea acolo unde există deja și să nu ne gândim la toate acestea doar o zi pe an, ci să purtăm cu noi mereu această responsabilitate. În prezent, schimbările climatice sunt dovada clară că că Pământul suferă. Fiecare dintre noi are puterea să combată această suferință, însă există o condiție: să acționăm împreună.” Ministerul Mediului

Această zi dedicată Planetei Terra e cunoscută și ca „Ziua internaţională a Mamei-Pământ”, adoptată de statele membre ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), măsură oficializată în 2009. Mai multe inițiative ale ONU au avut ca scop protejarea Planetei Pământ. Între acestea, o rezoluție care a declarat anul 2008 – Anul Internaţional al Planetei Pământ.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu