Confidenţialitate


Ministerul Justiţiei anunță dezbateri publice privind Legea de modificare a codurilor penale


Ministerul Justiţiei anunță dezbateri publice privind Legea de modificare a codurilor penale

Ministerul Justiţiei a anunţat că va organiza, pe 26 aprilie şi 15 mai, două dezbateri publice privind proiectul legislativ de modificare a codurilor penale, pe care l-a publicat pe site-ul ministerului.

“În temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Justiţiei supune dezbaterii publice Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codului de Procedură Penală, pentru completarea articolului 31 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi pentru completarea articolului 79 din Lege nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal’, anunţă reprezentanţii Ministerului Justiţiei.

Astfel, în 26 aprilie, la ora 10.00, va fi organizată prima dezbatere, la care pot participa atât persoane fizice, cât şi asociaţii legal constituite.

Dezbaterea va avea loc la sediul Ministerului Justiţiei (MJ), Sala de consiliu, etajul I, capacitatea sălii fiind de maxim 50 de persoane, mai arată MJ, care precizează că timpul alocat fiecărei intervenţii este de trei minute pentru fiecare asociaţie, respectiv participant individual.

În data de 15 mai, la ora 12.00, va fi organizată a doua dezbatere, la care urmează să fie invitaţi “reprezentanţi ai instituţiilor şi asociaţiilor profesionale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul înfăptuirii justiţiei, precum şi ai organelor reprezentative ale profesiilor liberale din domeniul justiţiei, interesate în aplicarea prevederilor cuprinse în proiectului de lege”, spun reprezentanţii MJ.

În ceea ce priveşte abuzul în serviciu, proiectul prevede înlocuirea sintagmei “îndeplineşte în mod defectuos” din articolul 297 al Codului penal cu sintagma “îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului”, potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale.

Proiectul de lege modifică şi articolul 301 al Codului penal, înlocuindu-se sintagma “raporturi comerciale”, declarată neconstituţională, cu sintagma “raporturi specifice celor dintre profesionişti”.

Alte modificări vizează articolul 308 din Codul penal, privind infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane.

Proiectul de lege mai prevede că pentru stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive.

De asemenea, actul normativ face referire şi la confiscarea extinsă, pentru transpunerea Directivei europene 2014/42/UE.


Ultimele stiri
CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah