Confidenţialitate


Ministerul Finanțelor propune suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului pentru Prima Casă


Ministerul Finanțelor propune suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului pentru Prima Casă

Ministerul Finanțelor anunță că, prin proiectul supus dezbaterii publice de modificare si completare a Anexei 1 la HG. 717/2009, a fost propusă suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului de garanții pentru programul Prima Casă.

Propunerea vine atât în sprijinul potenţialilor beneficiari ai Programului, cât şi a celor care au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare prin „Prima Casă” şi care, în lipsa alocării resurselor necesare, sunt în pericol de a pierde avansurile plătite, fiind în imposibilitate să își mai finanţeze tranzacţiile prin Program.

Așa cum am anuntat, venim în ajutorul românilor care vor să cumpere o locuință și majorăm pentru a doua oară anul acesta plafonul de garantii alocat pentru Prima Casă. Suma suplimentară nu afectează ținta de deficit bugetar. Aceasta a fost estimată în funcţie de volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare și de pre-aprobare, care exced disponibilul de plafon existent.

”Pe lângă această suplimentare, avem în vedere și elaborarea in premiera a unei strategii pe termen mediu pentru programul Prima Casă, corelată cu Strategia locuirii elaborată de MDRAP și aflată în consultare publică. Strategia este menită să asigure transparența și predictibilitatea solicitată atat de beneficiarii programului, cât și dezvoltatorii de locuințe și instituțiile de credit”, a declarat ministrul Finanțelor Anca Dragu.

Pe lângă suplimentarea plafonului total de garantare pentru acest an, prin noul proiect de act normativ, Ministerul Finanțelor Publice propune trecerea plafonului de garantare neutilizat de către românii stabiliți în străinătate în plafonul general de garantare a creditelor în cadrul Programului Prima Casă. Astfel, accesul la garanții va putea fi accesibil tuturor.

Totodată, proiectul propune asigurarea unor condiţii obiective de alocare a plafoanelor anuale între băncile comerciale aflate în Program şi armonizarea nivelului plafoanelor cu capacitatea reală a acestor finanțatori de acordare a creditelor.

De la începutul anului și până la data de 31 iulie 2016 au fost acordate 23.515 de garanții în valoare totală de 2,16 miliarde de lei. În total, de la lansarea Programului în 2009 și până la finalul lui iulie 2016, au fost acordate 195.905 de garanții în valoare totală de 16,7 de miliarde de lei.

În acest moment, rata de neplată de către beneficiarii programului Prima Casă este de 0,3%.,


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)