Confidenţialitate


Ministerul Educației: Testele de salivă, insuficiente. Abia livrate, acestea au fost suficiente doar pentru prima săptămână


Ministerul Educației: Testele de salivă, insuficiente. Abia livrate, acestea au fost suficiente doar pentru prima săptămână

Ministerul Educației cere Departamentului pentru Situații de Urgență să prezinte graficul de livrare pentru testele de salivă care ar trebui făcute săptămâna viitoare.

Ministerul Educației a notificat Ministerul Sănătății despre insuficiența testelor de salivă în școli, ceea ce va face imposibilă continuarea procesului săptămâna viitoare.

Primele teste recepționate au fost deja distribuite către unităţile de învăţământ pentru a fi utilizate în această săptămână.

Potrivit MEN, cele rămase nu acoperă, totuși, necesarul pentru săptămâna următoare, având în vedere că sunt două zile programate pentru testare, anume luni şi joi.

Ministerul a solicitat Departamentului pentru Situații de Urgență să îi transmită graficul de aprovizionare eşalonată cu teste de salivă.

În altă ordine de idei, comentând numărul mare de teste fals pozitive, ministrul Sănătății a opinat că părinții nu știu să le folosească.

“Cred că mai sunt încă probleme în a lucra cu aceste teste şi chiar de a le interpreta, ele au un interval de citire a rezultatului între 15 şi 30 de minute, vă dau un exemplu concret. Dacă depăşeşte intervalul de 30 de minute şi apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv”, a spus Alexandru Rafila.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu