Confidenţialitate


Ministerul Educației recomandă inspectoratelor să anuleze deplasările elevilor în străinătate


Ministerul Educației recomandă inspectoratelor să anuleze deplasările elevilor în străinătate

Ministerul Educației și Cercetării a transmis, luni seara, tuturor inspectoratelor școlare din țară să limiteze, să suspende și chiar să anuleze activitățile care implică deplasări în străinătate, având în vedere situația epidemiologică.

Săptămâna „Școala altfel” se va ține tot în incinta școlilor.

„În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția de Sănătate Publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinația plecării, durata acesteia și numele persoanei/persoanelor care au efectuat deplasarea. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că persoana este clinic sănătoasă”, au transmis reprezentanții MEC.

De asemenea, se recomandă limitarea la maximum și chiar suspendarea organizării oricăror manifestări școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național).

MEC recomandă și ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în incinta unităților de învățământ, evitând, astfel, riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.


Ultimele stiri
Japonia va simula atacuri cibernetice cu ajutorul AI, pentru a descoperi vulnerabilitățile sistemelor înaintea hackerilor

Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…

SUA: Mai multe bănci au blocat acțiunile agenților AI după ce au efectuat tranzacții neautorizate în conturile clienților…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează