Confidenţialitate


Ministerul Apărării Naţionale : nu se face mobilizarea rezerviştilor sau recrutarea tinerilor


Actualizarea modelului certificatului medical este un demers legal, în conformitate Legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare, care prevede în mod expres obligativitatea stabilirii unui model unic pentru acest tip de document. Practic, actul care va fi prezentat de tineri la incorporare-recrutare e similar cu cel al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti’. Intr-un comunicat, Ministerul Apararii subliniaza si că măsura nu are nicio legătură cu problemele din Ucraina. Iar ministrul Mircea Dusa a tinut sa precizeze ca armata este în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle de asigurare a securităţii naţionale şi a obligaţiilor internaţionale asumate de România în plan militar.

‘

Potrivit legii privind pregătirea populaţiei pentru apărare, la declararea mobilizarii si a starii de razboi sau la instituirea starii de asediu, indeplinirea serviciului militar devine obligatorie pentru barbatii apti, cu varste intre 20 si 35 de ani. Ordinul care aproba forma şi conţinutul certificatului medical care urmează să fie prezentat la recrutare-încorporare a fost emis de ministrii Apărării, Afacerilor interne, Justiţiei, Sănătăţii si directorii SRI, SIE, SPP si STS.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează