Confidenţialitate


Ministerul Apărării: 70 de militari vor fi repatriaţi din cauza COVID-19


Ministerul Apărării: 70 de militari vor fi repatriaţi din cauza COVID-19

Ministerul Apărării a anunțat, marți, că 70 de militari dislocați în Afganistan, Irak și Republica Centrafricană vor fi repatriați, în contextul măsurilor de combatere a efectelor pandemiei de coronavirus. Decizia a fost luată după consultări cu NATO și Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, s-a decis reconfigurarea numărului de militari români care acționează, în următoarea perioadă, în unele misiuni internaţionale. Aceasta presupune repatrierea a 70 de militari din Afganistan, Irak și Republica Centrafricană.

„Astfel, aproximativ 70 dintre militarii dislocați de Armata României în Afganistan, în cadrul misiunii NATO , în Irak – misiunea de tip coaliţie şi în Republica Centrafricană – misiunea Uniunii Europene de instruire şi consiliere, vor fi repatriaţi. Ei se vor putea reîntoarce în teatrele de operaţii, în situația în care vor exista solicitări din partea comandamentelor misiunilor respective. Măsuri similare au fost luate și de alte țări din NATO, Uniunea Europeană sau partenere”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, măsurile de reconfigurare au fost luate după consultări cu partenerii din Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană.

În acelaşi timp, în toate celalalte misiuni internaţionale, configuraţia militarilor rămâne neschimbată. Toate situaţiile epidemiologice sunt evaluate de către Ministerul Apărării pentru a stabili dacă se impun şi alte măsuri.


Ultimele stiri
Alegeri pentru Congresul SUA. Ștefan Popescu, analist de politică externă: „Ne aflăm în fața unui referendum pro sau…

ÎCCJ. Alexandru Toader este plasat în arest la domiciliu pentru următoarele 19 zile

Dominic Fritz, replică pentru Alice Weidel, lidera AfD: „Orice român care trage ture de 10 ore într-un abator…

Turul Italiei 2027 începe pe 8 mai, la Trieste, și se încheie la Roma. O etapă va trece…

Scandalul achizițiilor de lux de la ANM. Natalia Intotero anunță că raportul a fost trimis la Parchet și…

Noi negocieri pentru pacea din Ucraina, la Abu Dhabi. Rusia, Ucraina și SUA și-au anunțat participarea | AUDIO

Bucătăria deschisă vs bucătăria închisă: ce variantă se potrivește stilului tău (P)

Dolj: Deținut căutat de poliție după ce, aflat în permisie, nu a mai revenit la Penitenciarul Pelendava

Piața Victoriei. Alegeri cruciale în SUA – cum ne afectează? Invitat este analistul de politică externă Ștefan Popescu

Amenințări cu bomba la bordul mai multor avioane în Europa. Două aeronave Ryanair, verificate la Roma



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează