Minerii și angajații din domeniul energiei protestează în fața Guvernului. Cer tichete de masă, vouchere și măsuri de protecție socială | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Protest, la această oră, în fața Guvernului. Mineri și angajați din domeniul energiei sunt nemulțumiți că nu li se mai acordă bonuri de masă și vouchere de vacanță. În plus, le cer guvernanților și măsuri de protecție socială pentru angajații care vor fi disponibilizați și revenirea la condițiile de pensionare existente înainte de 1 septembrie 2024, adică să se țină cont de grupele de muncă atunci când se vor pensiona.
„Mereu sacrificați, niciodată respectați”, „Nu lăsați energia pe mâna altora” sunt doar câteva dintre mesajele afișate de mineri pe pancarte.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: „Vom adopta acest memorandum pentru ca oamenii să-și primească în continuare bonurile de masă”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, îi asigură pe mineri că își vor primi bonurile de masă.
„Vom adopta acest memorandum pentru ca oamenii de la Complexul Energetic Oltenia să-și primească în continuare bonurile de masă. Lucrăm la același mecanism pentru acele companii care își asumă ținte foarte clare de investiții, rezultate financiare, profitabilitate și, automat, avem nevoie ca oamenii care lucrează să fie foarte bine plătiți”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Protestul este organizat de Federația Națională Mine Energie și se încheie la ora 17:00.


