Confidenţialitate


”Miile de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional” nu există, demonstrează cifrele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor


”Miile de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional” nu există, demonstrează cifrele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

“Îmi cer iertare celor care ne privesc şi miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi în tribunale pe baza aceluiaşi articol, iar alţii sunt târâţi pe la DNA şi mai sunt şi alte mii sau zeci de mii care nici măcar nu ştiu că au dosare. Îmi cer iertare pentru că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului penal.

Probabil că n-or să mă ierte. Maniera pe care noi am avut-o, pe care eu am avut-o, de a avea o abordare procedural corectă în Parlament s-a dovedit că a fost una greşită, pentru că în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea procedurilor normale – dezbateri, adoptare şi promulgare. Orice lege, dacă e vorba de Fondul Suveran de Dezvoltare, dacă e vorba de alte legi cu influenţă economică pozitivă sau socială, legile Justiţiei, toate sunt atacate, toate sunt retrimise, doar-doar să nu se mai pună în practică. Doar-doar până atunci să se dea Guvernul jos, reuşesc să distrugă PSD şi majoritatea parlamentară”, a spus liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, vineri, la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Miile de condamnați pentru abuz în serviciu cărora Liviu Dragnea le-a cerut scuze aseară nu există.

Un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor arată că, la începutul acestui an, în închisorile din România erau doar 73 de persoane condamnate pentru abuz în serviciu.

Cui își cere scuze domnul Liviu Dragnea se întreabă și colegul nostru,  jurnalistul Vlad Petreanu:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Și  Cristian Tudor Popescu spune că ceea ce a făcut Liviu Dragnea prin această declarație a fost să lanseze o nouă gogoriță pentru a susține ideea de stat paralel


Ultimele stiri
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean

PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…