Confidenţialitate


Mii de tone de alge adunate de pe plaje. Amenzi de peste 500.000 de lei


Mii de tone de alge adunate de pe plaje. Amenzi de peste 500.000 de lei

Turiştii vor găsi la malul mării nisip nivelat și plaje curăţate de alge, transmite Admnistraţia Naţională „Apele Române”.

De la începutul lunii iulie, 4.000 de tone de alge au fost strânse pe plajele românești. S-au dat, într-o singură săptămână, și 30 amenzi în valoare de peste 500 mii lei operatorilor.

„Pentru operațiunile de îndepărtare a algelor, am văzut o mobilizare exemplară din partea colegilor mei și vreau sa îi felicit pe această cale pentru munca depusă și perseverență. Le-am solicitat să fie vigilenți ca până acum și, pe toate suprafețele de plajă pentru care există contracte de închiriere, să aplice sancțiuni, acolo unde constată abateri de la litera legii”, declară Ervin Molnar, directorul general al ANAR.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral are zilnic, pe timpul nopții, activități de îndepărtare a algelor, iar pe celalalte porțiuni, care sunt închiriate, operatorii au sarcina de a asigura igienizarea plajelor.

Pentru curățarea țărmului, ABADL a folosit 20 de utilaje și a implicat 30 de oameni.

De la începutul lunii februarie și până în prezent, de la Năvodari până la Vama Veche au fost colectate 8000 de tone de alge de pe toată lungimea litoralului românesc.


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează