Confidenţialitate


Mii de pastile contrafăcute, pentru tratamentul anti-COVID, descoperite în Vama Giurgiu


Mii de pastile contrafăcute, pentru tratamentul anti-COVID, descoperite în Vama Giurgiu

Mii de pastile contrafăcute, despre care există suspiciunea că urmau să fie folosite în tratamentul anti-COVID-19, au fost descoperite în Vama Giurgiu.

Mai exact, poliţiştii de frontieră au găsit peste 3.400 comprimate ce conțineau în prospect specificația Covid-19.

Comprimatele au ajuns la vamă într-un camion, condus de un cetățean bulgar, care nu avea autorizațiile necesare pentru un astfel de transport.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că șoferul,  în vârstă de 68 ani, nu știa despre mărfurile transportate.

Întreaga cantitate, în valoare de aproximativ 200 de mii de lei, a fost ridicată de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, care face acum cercetări.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Sonia Teodoriu

Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează