Confidenţialitate


Mihai Necolaiciuc, fostul director al CFR, a fost condamnat definitiv la 4 ani si jumatate de inchisoare


Fostul director al CFR – Mihai Necolaiciuc – a fost condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Decizia este definitivă.

Mihai Necolaiciuc a fost trimis în judecată în 2011, alături de un alt director din cadrul CFR.

Amândoi erau acuzați de abuz în serviciu și deturnare de fonduri după ce utilizaseră un credit garantat din fonduri publice în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat.

Mai exact, CFR, prin Ministerul Transporturilor, a contractat un împrumut de peste 34 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții. Banii ar fi trebuit să fie folosiți pentru a se reconstrui infrastructura feroviară afectată de inundațiile din anul 2000 și din anii anteriori.

Procurorii arătau în rechizitoriu că Mihai Necolaiciuc a deturnat peste 2,7 milioane de euro: a avizat zeci de ordine de plată către mai multe firme fiind plătite, în mod preferențial, bunuri și servicii care nu aveau nicio legătură cu proiectul.

Amintim aici servicii de publicitate în presă, saci de folie, salopete, frigidere sau agende.

În primă instanță, Necolaiciuc a fost achitat de Judecătoria Sectorului 1 , însă procurorii au făcut recurs, iar condamnarea de 4 ani și 6 luni de închisoare rămâne definitivă.


Ultimele stiri
Reacția ministrului Radu Miruță, după amenințările Teheranului: „Există certitudinea că scutul de la Deveselu apără România, inclusiv împotriva…

Bugetul Ministerului Sănătății a primit avizul în Comisiile de Sănătate reunite din Parlament. Alexandru Rogobete: „Mă aștept la…

Arhiepiscopia Tomisului a dat în judecată Primăria Constanța pentru a deveni proprietara vilei arhierești. Arhiepiscopul Teodosie: „Am găsit…

Președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației, Zeno Daniel Sustac: „Este o ruptură gigantică între profesori și sindicate”. De ce…

Sorin Grindeanu amenință cu alegeri anticipate dacă nu îi sunt aprobate măsurile sociale propuse în buget: „Putem decide…

Iranul susţine că poate duce războiul cu SUA şi Israel cât timp va fi necesar. Purtătorul de cuvânt…

Viorel Cerbu, avizat în unanimitate de CSM pentru conducerea DNA. Blocaj la vot pentru Marius Voineag și Alex…

Aripa istorică a Muzeului Tehnic „Dimitrie Leonida” se redeschide la finalul lunii, după un amplu proces de restaurare…

O nouă specie de dinozaur gigantic, descoperită în Brazilia. Dasosaurus ajungea la 20 de metri lungime | AUDIO

Cristian Popescu Piedone a recunoscut că a condus 10 ani fără permis de conducere: „Fapta este prescrisă și…